7.4 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecial"Primul motociclist" mai poate conduce cu "dovada"

„Primul motociclist” mai poate conduce cu „dovada”

Premierul Calin Popescu Tariceanu si-ar putea calari in continuare „motorul”, cel mult 15 zile. Pentru ca in urma accidentului au rezultat victime, cazul a fost preluat de Parchet, care va dispune efectuarea unei expertize.
Primului ministru i-a fost eliberata o dovada cu drept de circulatie pentru 15 zile, permisul fiindu-i retinut pentru 90 de zile. In timpul acesta, Calin Popescu Tariceanu poate face o scoala de 10 zile de legislatie rutiera. Cu „diploma” obtinuta si cu dovada platii amenzii, premierul poate face cerere de reducere a pedepsei la 30 sau 60 de zile, calculate de la data expirarii dovezii. Aceasta inseamna ca Tariceanu isi va recupera permisul dupa cel putin 45 de zile.
Potrivit surselor din Inspectoratul General al Politiei Romane (IGPR), in seara zilei de 25 iulie, Calin Popescu-Tariceanu se indrepta spre comuna Corbeanca, la bordul motocicletei sale marca Harley Davidson, cu numarul de inmatriculare B 52 HOG. Pe raza comunei Petresti, intr-un viraj la dreapta, premierul a intrat pe contrasens si s-a lovit frontal de un autoturism Ford Mondeo, condus regulamentar de D.S.I., care se deplasa catre DN 1. Autoturismul apartine unei societati comerciale, la care soferul era angajat. Politistii spun ca vinovat de producerea accidentului este Tariceanu, care a facut o manevra gresita, din cauza neadaptarii vitezei. Conform acelorasi surse, primul ministru nu se deplasa intr-o coloana oficiala. Tariceanu, care a suferit o entorsa la genunchiul stang, a fost transportat la Spitalul Clinic Elias, unde i s-au acordat primele ingrijiri medicale. Politistii i-au testat pe ambii soferi cu aparatul Drager, pentru stabilirea alcoolemiei, rezultatele fiind zero. IGPR a comunicat, ieri, ca autovehiculele implicate in accident au fost ridicate si transportate la sediul IPJ Ilfov, dupa efectuarea fotografiilor judiciare si a cercetarilor la fata locului.

Tariceanu, la al doilea accident de motocicleta

Premierul Calin Popescu Tariceanu nu este la primul accident de motocicleta. Potrivit Politiei, el a mai suferit un accident asemanator in urma cu cativa ani. Similitudinile dintre cele doua incidente sunt izbitoare: viteza prea mare de deplasare i-a venit de hac premierului, care a pierdut, in curba, controlul asupra motocicletei. De asemenea, primul accident s-a produs tot in afara Capitalei. La primul accident, vremea a fost ploioasa, iar motocicleta lui Tariceanu a patinat pe o portiune de cateva zeci de metri, scotand scantei la impactul cu asfaltul. Premierul nu a suferit atunci decat cateva rani usoare.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă