2.6 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialPorturile constănţene, redeschise, sâmbătă, după îmbunătăţirea vremii

Porturile constănţene, redeschise, sâmbătă, după îmbunătăţirea vremii

Porturile constănţene au fost redeschise, sâmbătă, după ce condițiile meteorologice s-au îmbunătățit, relatează Mediafax.

Astfel, potrivit Căpităniei Zonale Constanţa, manevrele în portul Mangalia au fost reluate până la orele prânzului, în timp ce operaţiunile portuare în Constanţa Nord, Constanţa Sud – maritim şi fluvial şi Midia au fost reluate în jurul orei 14.00.

Manevrele navelor au fost suspendate aproape 24 de ore din cauza vântului foarte puternic, ce sufla, la rafală, cu viteze de 70 – 80 km/h.

De asemenea, din acelaşi motiv fusese restricţionată şi deplasarea convoaielor de barje pe Canalul Dunăre-Marea Neagră, şi în acest caz activitatea fiind reluată complet tot în cursul după-amiezii de sâmbătă.

Judeţul Constanţa a fost, ca întreaga jumătate sudică a ţării, sub atenţionare cod galben de ninsoare şi vânt, de vineri după-amiază până sâmbătă la ora 11.00. Meteorologii au emis, sâmbătă, o informare de vreme rea, valabilă duminică în toată ţara, când se vor semnala ninsori, răcire accentuată şi intensificări ale vântului.

Cele mai citite

Darius Olaru, aproape de un transfer la Genoa! Clauza de reziliere de 5 milioane de euro poate fi achitată

Darius Olaru, căpitanul FCSB, ar putea părăsi campioana României în această iarnă, după ce Genoa, clubul din Serie A preluat recent de Dan Șucu,...

Bătaie ca în ringul de box. Trei jucători eliminați în meciul Phoenix Suns – Dallas Mavericks

Un meci tensionat din NBA, disputat între Phoenix Suns și Dallas Mavericks, s-a transformat într-un haos total după ce trei jucători s-au luat la...

Magnus Carlsen, sfidător! Multiplul campion mondial la șah a refuzat să respecte codul vestimentar și a plecat de la turneu

Magnus Carlsen, multiplu campion mondial la șah, a fost exclus din turneul World Rapid and Blitz Championship după ce a încălcat codul vestimentar al...
Ultima oră
Pe aceeași temă