40 de societăţi comerciale, ce au ca obiect principal de activitate producerea şi comercializarea produselor de panificaţie, au fost controlate, joi, de polițiștii de la investigarea fraudelor din București, după ce au avut informații că unele dintre aceste societăți ar fi făcut tranzacții fără să le înregistreze în contabilitate. În ura controalelor, poliția a întocmit 16 dosare penale și a confiscat mii de franzele și tone de făină.
”Poliţiştii bucureşteni au verificat legalitatea înregistrărilor în evidenţele contabile ale societăţilor a achiziţiilor de materii prime, pentru realizarea produselor de panificaţie, precum şi a vânzărilor de produse finite efectuate.
Ca urmare a acţiunii Poliţiei Capitalei au fost întocmite 16 dosare penale, în care sunt cercetate 17 infracţiuni de evaziune fiscală; au fost aplicate 17 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 180.000 lei”, informează Poliția Capitalei într-un comunicat de presă.
Totodată, urmare a deficienţelor constatate, poliţiştii bucureşteni au indisponibilizat 5.000 kg făină, 1.200 franzele, 100 kg drojdie şi produse de patiserie.
Poliţia Capitalei continuă cercetările în vederea probării întregii activităţi infracţionale a persoanelor implicate, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de natură economică.