14.7 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialPilotul elicopterului prăbușit în județul Sibiu ar putea fi operat din nou

Pilotul elicopterului prăbușit în județul Sibiu ar putea fi operat din nou

Pilotul elicopterului prăbuşit în judeţul Sibiu, Gabriel Titiana, ar putea fi operat din nou, vineri, dacă starea sănătăţii lui va permite acest lucru, a anunțat directorul Spitalului de Arși, citat de Mediafax.

"Pilotul Titiana este în continuare intubat. Este pe dializă, întrucât inflamaţia cronică ne dădea nouă peste cap constantele, valorile creatininei şi ale ureei. Nu este o dializă de insuficienţă renală, este o dializă de ajutor, pentru a scăpa de aceşti mediatiori ai inflamaţiei, de valorile crescute ale ureei şi creatininei", a explicat Niţescu.

Directorul medical al Spitalului de Arşi din Capitală a mai precizat că starea lui Titiana este staţionară. "Nu pot spune că este mai rău. Rămânem rezervaţi, nu suntem nici optimişti, dar nici foarte pesimişti. Dacă starea lui generală permite, am încerca să-l operăm din nou vineri, dar numai dacă starea va permite şi dacă Terapia Intensivă ne va da voie nouă, chirurgilor, să facem acest lucru", a adăugat Cristian Niţescu.

Citește și: Elicopterul militar prăbușit: Procurorii au început urmărirea penală pentru ucidere din culpă. Șapte persoane, audiate

Medicul speră ca la operaţia ce ar putea avea loc vineri speră să poată fi continuat transplantul cu piele recoltată de la pacient. "Vineri, sperăm să mai punem un 5-10 la sută grefe de la el şi să mai folosim nişte homogrefe. Substituentul de piele nu este încă de pus", a precizat Niţescu.

Întrebat care este starea grefelor de care a beneficiat deja pilotul, Niţescu a spus că acestea s-au prins aproape în totalitate. "Grefele s-au prins aproape în totalitate. Homogrefele, adică cele din bancă, care din păcate sunt pe spate, vor trebui scoase şi puse autogrefe, la un moment dat. Nu este momentan cazul de substituent de piele, deşi îl avem, pentru că MApN a făcut demersuri să îl avem. Substitutentul de piele trebuie pus pe o suprafaţă perfect curată, perfect sângerândă, şi în acest moment nu este aşa ceva. Sperăm să le punem în următoarele zile", a adăugat Niţescu.

Legat de al doilea supravieţuitor din elicopterul prăbuşit, Valentin Bora, medicul a spus că acesta a făcut câţiva paşi şi a mâncat. "Este bine. S-a mobilizat, a mers câţiva paşi, vorbeşte, mănâncă. Dar niciodată nu poţi spune hop, în chirurgia arsurii, până ce pacientul nu a plecat din secţia de Terapie Intensivă", a spus medicul.

Cei doi militari se aflau într-un elicopter militar al Bazei Aeriene 71 Câmpia Turzii care s-a prăbuşit, în 21 noiembrie, într-o zonă împădurită aflată între localităţile Laslea, Mălâncrav şi Iacobeni din judeţul Sibiu.

În urma accidentului, opt militari din aparatul de zbor au murit, iar cei doi supravieţuitori au fost preluaţi de un elicopter SMURD şi duşi la un spital din Târgu Mureş, de unde au fost transportaţi la Spitalul de Arşi din Capitală.

Cele mai citite

Impact între un microbuz și un autobuz, în Gorj. Zece persoane au fost rănite

În aceasta dimineață la ora 5.50, polițiștii au fost sesizați prin apelul 112, cu privire la faptul că, în comuna Runcu, sat Răchiți, din...

Anchetă Liban: Dispozitivele de comunicații au fost piratate înainte de intrarea în țară

O anchetă preliminară a autorităţilor libaneze arată că pagerele, staţii portabile de emisie-recepţie şi alte dispozitive de transmisie ale Hezbollah care au explodat în...
Ultima oră
Pe aceeași temă