1.7 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSpecialPeste 80 de terenuri, case, mașini și conturi bancare sunt puse sub...

Peste 80 de terenuri, case, mașini și conturi bancare sunt puse sub SECHESTRU în dosarul Ferma Băneasa

Peste 80 de terenuri cu suprafeţe cuprinse între câteva sute de metri pătraţi şi câteva zeci de mii de metri pătraţi, dar şi imobile, autoturisme, conturi şi acţiuni au fost puse sub sechestru de procurorii DNA care au instrumentat dosarul „Ferma Băneasa”, se arată în documente din dosar, informează Agerpres.

Documentele arată că peste 80 de terenuri intravilane şi extravilane încadrate ca suprafeţe arabile sau pădure care ajung până la câteva zeci de mii de metri pătraţi şi depăşind, în unul dintre cazuri, chiar 110.000 metri pătraţi, au fost puse sub sechestru de anchetatori. 

Cele mai multe astfel de terenuri se află la Snagov, fiind încadrate ca arabile sau pădure, şi la Răcari, în judeţul Dâmboviţa, clasificate ca terenuri arabile, se menţionează în documentele citate. 

De asemenea, au fost dispuse măsuri asigurătorii şi cu privire la aproximativ zece imobile, patru autoturisme, o autoutilitară şi o motocicletă. 

Conform documentelor de la dosar, procurorii DNA au dispus instituirea măsurii asigurătorii a popririi conturilor inculpaţilor Remus Truică, prinţul Paul, Robert Mihăiţă Roşu, Dan Andronic, Marius Marcovici, Lucian Mateescu, Nela Păvăloiu, Apostol Muşat, Niculae Dima, Nicolae Jecu, Theodor Chiriac şi SC Reciplia SRL Bucureşti. 

Totodată, părţi sociale, dar şi aproximativ 700 de acţiuni au fost puse sub sechestru în acest dosar. 

Omul de afaceri Remus Truică, prinţul Paul şi Dan Andronic au fost trimişi în judecată, alături de alte persoane, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în dosarul ”Ferma Băneasa”. 

Procurorii DNA Braşov i-au trimis în judecată, în stare de arest la domiciliu, pe Remus Truică, pentru constituire de grup infracţional organizat, trafic de influenţă şi spălare de bani, ambele în formă continuată, complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită, şi pe prinţul Paul, pentru cumpărare de influenţă şi spălare de bani, ambele în formă continuată, şi complicitate la abuz în serviciu. 

În dosar au mai fost deferiţi justiţiei, sub control judiciar: Dan Andronic, Marius Andrei Marcovici, Lucian Claudiu Mateescu, Gheorghe Sin, Niculae Dima, Theodor Chiriac, Nicolae Jecu, Nela Păvăloiu şi Valentin Delcea. 

În stare de libertate vor fi judecaţi, în acelaşi dosar, Robert Mihăiţă Roşu, Tal Silberstein, Benyamin Steinmetz, Moshe Agavi, SC Reciplia SRL, Apostol Muşat, Corina Teodora Dicu, Dragomira Gheorghiţă, Ion Stoian, Caterina Popa, Gheorghe Olteanu şi Marin Gostin. 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Pierderi masive în războiul din Ucraina: Jurnaliștii au identificat peste 84.000 de victime, dar cifrele reale ar putea fi mult mai mari

O investigație comună realizată de BBC Rusia și Mediazona, citată de Kyiv Independent, a identificat numele a 84.761 de soldați ruși care au murit...

Vânzări de acțiuni Revolut de peste 1 miliard de dolari după obținerea licenței bancare în Marea Britanie

Angajații și investitorii timpurii ai fintech-ului Revolut au vândut acțiuni în valoare de aproape 1 miliard de dolari începând cu luna august, după ce...
00:04:37

VIDEO 35 de ani de la Revoluție

Anul 2024 marchează trei decenii și jumătate de la Revoluția Română din decembrie 1989, un eveniment care a schimbat radical destinul și direcția țării....
Ultima oră
Pe aceeași temă