Un incendiu a izbucnit, joi, în patru gospodării din comuna băcăuană Brusturoasa. Astfel, la fața locului au intervenit 35 de pompieri cu șase autospeciale, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), potrivit Agerpres.
Focul a izbucnit în satul Hăngănești, fiind afectate patru case de locuit, un adăpost de animale și două anexe. La fața locului a intervenit și o ambulanță SMURD, însă nu au fost înregistrate victime.
Conform acelorași surse, incendiul, care s-a extins pe o suprafață de 800 de metri pătrați, a fost localizat, acționându-se în continuare pentru lichidare.