Plenul reunit al Parlamentului României aprobat, marţi, solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis privind înfiinţarea Unităţii de integrare a Forţelor NATO şi a Comandamentului multinaţional de Divizie, cu indicative militare, în Garnizoana Bucureşti. Solicitarea a fost aprobată în unanimitate, cu 283 de voturi „pentru„, scrie Mediafax.
Pe 18 mai, preşedintele Iohannis a solicitat aprobarea Parlamentului pentru înfiinţarea Unităţii de integrare a Forţelor NATO şi a Comandamentului multinaţional de Divizie, cu indicative militare, în Garnizoana Bucureşti. „Vă adresez rugămintea ca, în temeiul art. 3 din legea 291/2007 privind intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni saun tranzitul forţelor armatestrăine pe teritoriul României, să supuneţi spre aprobare Parlamentului României înfiinţarea Unităţii de integrare a Forţelor NATO, sub denumirea NATO FORCE INTEGRATION UNIT şi a Comandamentului multinaţional de Divizie, sub denumirea MULTINATIONL DIVISION SOUTH-EAST HEADQUARTERS, cu indicative de unitate militară, pe teritoriul României, în Garnizoana Bucureşti„, se arata în scrisoarea preşedintelui Iohannis.
Iohannis a mai precizat în scrisoare că „în contextul crizei din Ucraina, al acţiunilor agresive ale federaţiei Ruse în regiune şi a măsurilor NATO prin care se doreşte reconfigurarea posturii militare strategice de apărare şi descurajare a Alianţei, summitul NATO din Marea Britaniea reprezentat un reper pentru testarea solidarităţii Aliate nîn cee ace priveşte reafirmarea angajamentului pentru apărarea colectivă„.
În scrisoare se mai menţionează că pentru punerea în aplicare a măsurilor stabilite la summit trebuie constituite, pe teritoriul aliaţilor din Est (România, Bulgaria, Polonia şi cele trei ţări baltice), a Unităţilor de integrare a Forţelor NATO şi acceptarea ofertei României de constituire şi operaţionalizare a Comandamentului multinaţional de Divizie Sud Est.
Secretarul Biroului Permanent, deputatul Nicolae Mircovici a precizat, pe 18 mai, că preşedintele a solicitat „realizarea a două structuri de forţă care să aibă locaţia pe teritoriul României, în Garnizoana Bucureşti”. Mircovici a mai explicat că unitatea de integrare a forţelor se referă structura care realizează cooperarea între structurile militare ale diferitelor ţări care vor fi prezente aici şi forţele armate române, iar realizarea acestui indicativ are lor în urma înţelegerii care este prevăzută în tratalele internaţionale în scopul realizării acordului de apărare colectivă.