6.3 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecialOlandezii de la Galaţi, inundaţi şi cu banii luaţi

Olandezii de la Galaţi, inundaţi şi cu banii luaţi

Guvernul olandez a oferit statului român, în urmă cu patru ani, 400.000 de euro pentru un proiect menit să protejeze de inundaţii zona în care se află şi Şantierul Naval din Galaţi, proprietate a companiei olandeze Damen Shipyards. Guvernul României nu a mai realizat lucrările respective, iar acum şantierul este inundat şi se află în afara digului de protecţie, la fel ca şi alte companii aflate pe malulul fluviului.

Aproximativ 12.000 de locuri de muncă reprezintă în acest moment societăţile comerciale de pe malul Dunării care nu au intrat în zona de protecţie a digului construit zilele acestea la Galaţi. Printre firmele inundate se numără Portul Docuri, Portul Bazinul Nou, Baza de Aprovizionare cu Materiale Metalice şi Centrul Municipal al Electrica SDFEE. „Nu ştim care a fost interesul autorităţilor. S-au orientat mai mult la partea socială decât la partea de eco­nomie privată”, ne-a declarat Tudorel Năstase, directorul comercial al Port Bazinul Nou. Pierderile portului încă nu pot fi evaluate. „Oricum, cred că paguba este de ordinul sutelor de mii de euro. O evaluare vom putea face după retragerea apelor, pentru că cele mai mari pierderi sunt cauzate de distrugerea infrastructurii portului”, mai spune directorul Tudorel Năstase. Pagubele sunt similare şi la Portul Docuri.

O situaţie specială este în cazul Şantierului Naval Damen Galaţi. La inundaţiile din 2006, guvernul olandez a oferit României 400.000 de euro, sumă destinată unui studiu referitor la reamenajarea hidrotehnică a zonei. „Inundaţiile s-au produs din cauza «strangulării» cursului Dunării, prin digul construit în 1979 pe malul dobrogean, pentru transformarea unor suprafeţe de baltă în lanuri de cereale. Apoi, din cauza transformării a 5.000 ha din Lacul Brateş în terenuri agricole, zona şantierului naval, a Porturilor Docuri şi Bazinul Nou şi a restului platformei industriale nu mai poate fi apărată de nici un dig, pentru că orice creştere a nivelului Dunării determină inundarea prin infiltraţii, din cauză că există o comunicaţie la nivelul pânzei freatice între albia Dunării şi zona Lacului Brateş”, explica în urmă cu doi ani fostul director al şantierului Gelu Stan. După ce au trecut inundaţiile din 2006, nu i-a mai păsat nimănui de convenţia cu Olanda. Acum şantierul naval este acoperit de ape mai mult decât în 2006, iar dacă atunci pagubele au fost cifrate la 1,5 milioane euro, la care s-au adaugat penalizările din întârzierea livrării navelor, acum pagubele vor fi cu mult mai mari.

Cele mai citite

Dan Șucu a avut numele conspirativ „Mircea Crișan”. Ce a făcut în urma angajamentului cu Securitatea din 16.08.1984

În 2015, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) prezenta o adeverință cu extrase din multiple dosare despre legăturile lui Dan Viorel Șucu cu...

Platforma Spotify, acuzată că promovează artiști fictivi pentru a reduce costurile

Spotify este acuzată că își completează listele de melodii cu piese atribuite unor artiști fictivi, o practică menită să reducă plățile către muzicienii reali,...

Val de atacuri cu drone în Rusia: Aeroporturi închise temporar

Rusia se confruntă cu un nou val de atacuri cu drone lansate de Ucraina, care a dus la întreruperea temporară a operațiunilor pe aeroporturile...
Ultima oră
Pe aceeași temă