5.3 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăSpecialNouă spitale din Capitală vor trata urgenţele medicale în minivacanța de săptămâna...

Nouă spitale din Capitală vor trata urgenţele medicale în minivacanța de săptămâna viitoare

Urgenţele medicale din minivacanţa de Sfânta Maria în Capitală vor fi tratate în nouă spitale, informează, vineri, News.ro.

Serviciul de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov are program normal şi va avea echipaje suplimentare, iar mai multe farmacii sunt deschise non-stop.

Cele nouă spitale de urgenţă din Capitală care în perioada 12-15 august, respectiv de sâmbătă până marţi, vor asigura permanent asistenţa medicală sunt: Spitalul Floreasca, Spitalul Universitar, Spitalul "Sfântul Pantelimon", Spitalul "Sfântul Ioan", Spitalul "Bagdasar-Arseni", Spitalul de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, Spitalul de Urgenţe Oftalmologice, Spitalul pentru Copii "Grigore Alexandrescu" şi Spitalul pentru Copii "Marie Curie".

Serviciul de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov (SABI) va prelua solicitările de la persoanele care au urgenţe medicale la numărul 112. De asemenea, în perioada minivacanţei de Sfânta Maria, Serviciul de Ambulanţă va asigura şi eliberarea de certificate constatatoare de deces.

Şi Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti va avea un serviciu de gardă permanent, la sediul din Strada Spiru Haret nr. 14, în Sectorul 1, sesizările putând fi făcute la numerele de telefon 021/313.77.39 şi 021/311.21.90.

De asemenea, mai multe farmacii vor avea program non-stop în perioada minivacanţei de Sfânta Maria. Astfel, în sectorul 1 vor fi deschise permanent farmaciile Help Net 15, Sensiblu Dorobanţi, Dona Jiului, Centrofarm Caramfil Farma Drive, Catena – Magheru, în sectorul 2 vor avea program non-stop farmaciile Help Net 4, Farmaplus Obor, Catena – Lacul Tei, Sensiblu Diham, Farmadex Pantelimon, în sectorul 3 – Farmacia Dona Vitan, Sensiblu – Policlinica Titan şi Dona Liviu Rebreanu, în Sectorul 4 – farmaciile Help Net 14, Medimfarm – Alexandru Obregia, Dona Berceni şi în Sectorul 6 – Help Net 46, Multifarm – Lujerului, Sensiblu Orizont.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

ISU Dâmbovița: Concentraţiile de gaz sunt monitorizate în localitatea Doiceşti, după o refulare de apă la forarea unui puţ

Concentraţiile de gaz sunt monitorizate în localitatea Doiceşti, după o refulare de apă la forarea unui puţ, informează, miercuri seara, Inspectoratul pentru Situaţii de...

Este oficial: Republica Moldova are ca obiectiv strategic integrarea în Uniunea Europeană

Constituţia Republicii Moldova, modificată prin referendum, a fost publicată, miercuri, în Monitorul Oficial. Astfel, integrarea în Uniunea Europeană a devenit obiectiv strategic pentru Chișinău,...

S-a aflat cauza decesului lui Silviu Prigoană

Omul de afaceri Silviu Prigoană a murit în urma unui infarct – este concluzia medicilor legiști. Procurorul va închide dosarul după ce va analiza...
Ultima oră
Pe aceeași temă