6.8 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialNoi epurari in scoli: sute de directori, demisi

Noi epurari in scoli: sute de directori, demisi

» Ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, a emis un ordin potrivit caruia toti directorii din invatamant si inspectorii care au fost numiti prin delegare, si nu prin concurs sunt schimbati din functie. Ordinul Ecaterinei Andronescu vine la nici doua saptamani dupa ce mai multi inspectori scolari generali au inlocuit zeci de directori de scoli pe motiv ca le-a "expirat" delegatia.

» Federatia Educatiei Nationale protesteaza fata de decizia ministrului, acuzand imixtiunea politica grava in sistemul de invatamant.

Sute de scoli din toate judetele tarii au ramas fara directori dupa ce ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, a emis un ordin care prevede schimbarea acestora din functii pe motiv ca nu au ocupat postul prin concurs. Potrivit Ordinului MECI nr 5.139/16.09.2009, noii directori vor fi numiti de ministru, la propunerea inspectoratelor scolare. Inspectorii scolari generali au la dispozitie 48 de ore de la data emiterii ordinului pentru a transmite Ministerului Educatiei lista cu propunerile de numire a cadrelor didactice prin detasare pentru functiile de directori din unitatile scolare. Ordinul ministerial i-a naucit pe sefii inspectoratele scolare: in vreme ce inspectorii pesedistii spun ca se vor conforma, pedelisti protesteaza vehement.

Inspector PSD: Daca-i ordin, cu placere!
Inspectorul general scolar al Inspectoratului scolar al Judetului Tulcea si presedinte al organizatiei municipale Tulcea a PSD, Dumitru Damian, a declarat ieri ca s-a conformat noului ordin al ministrului Ecaterina Andronescu privind cedarea atributiilor pe care le avea in privinta numirii directorilor unitatilor de invatamant. "Am primit solicitarea ministrului privind transmiterea la Ministerul Educatiei a dosarelor care au stat la baza numirilor cu delegatie a directorilor de scoli. Eu am numit, la finele lunii august, 25 de directori de scoli cu delegatie. Vom prezenta, in maximum 48 de ore, cum precizeaza ordinul ministrului, toate aceste informatii, iar ministrul va decide daca-i pastreaza in functie pe respectivii directori sau nu", a declarat Damian. PNL si PDL Tulcea l-au acuzat, la inceputul acestei luni, pe inspectorul general Damian ca a destituit directorii care nu erau inregimentati in PSD si i-a inlocuit cu cadre didactice din acest partid.

Inspector PDL: Nu trimitem nici o lista la minister!
De cealalta parte, seful Inspectoratului Judetean Suceava, Petru Carcalete, numit in aceasta functie de PDL, a anuntat ca nu va trimite lista cu viitorii directori de scoli ceruta de minister, pe motiv ca ordinul ministrului Ecaterina Andronescu este ilegal. Carcalete a declarat ca Ministerul Educatiei trebuie sa rezolve mai intai problemele de legalitate pe care le ridica acest ordin, care nu are puterea sa inlocuiasca o lege.

"Nu voi trimite nici o lista cu propuneri, pentru ca ordinul dat de doamna ministru este ilegal. Ce sa faca ministerul cu lista, din moment ce ordinul este ilegal? Sa se uite la lista si doar atat", a declarat seful Inspectoratului scolar Judetean Suceava. Carcalete reclama ca ordinul este contrar principiului descentralizarii, deoarece toate numirile directorilor cu detasare nu se mai fac la nivelul inspectoratelor judetene, ci la centru. O a doua problema ridicata de acesta este ca ordinul "incalca legea". seful ISJ Suceava, Petru Carcalete, a explicat ca este anormal ca un ordin sa modifice o lege.

» "Este epurare politica"
Federatia Educatiei Nationale cere demisia ministrului Educatiei, Ecaterina Andronescu, din cauza deciziei de a anula toate numirile de directori si inspectori cu delegatie pentru anul scolar 2009-2010. "Pretextand verificarea corectitudinii si legalitatii numirilor in functie, doamna ministru solicita in regim de urgenta inspectoratelor scolare propunerile pentru functiile de conducere, indrumare si control. Graba cu care ministrul Ecaterina Andronescu vrea sa faca aceasta verificare este mai mult decat suspecta incalcand orice principiu al descentralizarii si al autonomiei. (…) Aceasta masura este de fapt una de epurare politica, prin care se incearca acoperirea acestor functii cu oameni de partid, si nu cu cei performanti", a declarat Constantin Ciosu, secretar general FEN.

Cele mai citite

S.O.S. a sesizat CCR în privința expirării mandatului lui Klaus Iohannis

Partidul S.O.S. România a sesizat Curtea Constituţională în privinţa expirării mandatului preşedintelui Klaus Iohannis. „În temeiul art. 146 litera lit. g) din Constituţie, vă solicităm...

Premierul kosovar Albin Kurti atacă principalul partid politic al sârbilor din Kosovo, Lista Sârbă

Premierul kosovar Albin Kurti a criticat marţi principalul partid politic al sârbilor din Kosovo, Lista Sârbă, acuzându-l că este condus de Belgrad, într-un moment...

Furtuna puternică de la București a provocat un accident cu două mașini. Un minor a ajuns la spital

Un șofer a provocat un accident, marți seara, în Capitală, după ce a încercat să evite un copac doborât de vânt pe Bulevardul Kiseleff....
Ultima oră
Pe aceeași temă