1.4 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialNereguli la Casa de Pensii Publice. Au fost făcute plăţi eronate şi...

Nereguli la Casa de Pensii Publice. Au fost făcute plăţi eronate şi nelegale de peste 33 milioane lei

Casa Naţională de Pensii Publice a făcut plăţi eronate din bugetul de stat, în perioada 2009 – 2013, de peste 27 de milioane de lei, iar în 2013 a plătit nelegal peste 5,7 milioane de lei, potrivit Curţii de Conturi, citata de Mediafax.

În raportul Curţii de Conturi pe anul 2013 se arată că, după verificarea situaţiei privind evoluţia sistemului de pensii în perioada 2009-2013, s-a constatat că au fost plătite eronat din bugetul de stat unele drepturi, în sumă estimativă de 27.594.000 de lei, în principal acordate în baza unor acte normative abrogate începând cu anul 2011, când a intrat în vigoare Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, pentru care baza legală de acordare a acestora era bugetul asigurărilor sociale de stat. De asemenea, s-a constatat raportarea eronată a acestora prin conturile de execuţie încheiate de Casa Naţională de Pensii Pubice (CNPP) pentru exerciţiile bugetare ale anilor 2011 – 2013.

În observaţiile Curţii de Conturi se mai arată că au fost plătite nelegal din bugetul de stat unele drepturi în sumă estimativă de 4.056.000 de lei, în condiţiile în care intervenise decesul beneficiarilor, iar plata drepturilor nu a încetat în luna următoare decesului pentru următoarele categorii: pensii agricultori – 1.504.000 lei, indemnizaţii sociale pentru pensionari – 1.085.000 de lei, indemnizaţii pentru însoţitor – 655.000 de lei.

De asemenea, s-au mai plătit nelegal alte indemnizaţii de însoţitor în sumă de 403.000 de lei, acordate pensionarilor de invaliditate gradul I care au beneficiat în perioada 2011-2013 şi de asistent personal/indemnizaţii de însoţitor de la bugetele locale.

Prin situaţiile financiare întocmite la sfârşitului lui 2013, de către CNPP, au fost raportate unele creanţe care aparţin unor persoane decedate (1.289.000 de lei) pentru care dreptul entităţii la acţiune în vederea recuperării acestora s-a prescris.

Curtea de Conturi a mai constatat că nu a fost verificată realitatea serviciilor prestate de către furnizori, reprezentând facilităţile acordate unor persoane pentru decontarea călătoriile de cale ferată şi metrou în sumă estimativă de 59.635.000 de lei.

În raport se mai precizează că au fost constatate nereguli în bazele de date privind evidenţa beneficiarilor de drepturi din bugetul de stat, întrucât în unele cazuri lipsesc elementele obligatorii de identificare a beneficiarilor.

Curtea de Conturi mai notează că a fost utilizat eronat contul "decontări între instituţiile subordonate" pentru operaţiunile de decontări efectuate între casele teritoriale de pensii, astfel că la sfârşitul anului 2013 acesta prezintă un sold de 1.384.000 de lei.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă