2 C
București
duminică, 29 decembrie 2024
AcasăSpecialMiscarea Sfanta Parascheva

Miscarea Sfanta Parascheva

» Specialistii cred ca mai degraba spiritul de masa ii face pe romani sa mearga in pelerinaj, nu neaparat sarbatoarea in sine.

» Sarbatorirea Sfintei Parascheva va aduna la Iasi si in acest an aproximativ un milion de persoane.

Cu doua zile inaintea Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva peste 10.000 de persoane din toate colturile tarii venisera deja in pelerinaj la Catedrala Mitropolitana din Iasi. Din experienta anilor trecuti insa, autoritatile locale asteapta ca, pana duminica, numarul pelerinilor sa ajunga la un milion de oameni, adica de doua ori si jumatate populatia Iasiului. Sociologii explica numarul mare de persoane nu neaparat prin importanta religioasa a fenomenului, ci mai ales prin dorinta de a-i imita pe ceilalti. "Ritualurile religioase au fost tot timpul asa. Nu neaparat simbolul conteaza, ci mai ales un fel de spirit de turma, in sensul ca e important faptul ca ceilalti merg acolo", ne-a explicat psihoterapeutul Bogdan Lucaciu. De alta parere este insa antropologul Alexandu Balasescu, care considera ca pelerinajul exprima mai mult sentimentul "de a fi impreuna in societate, iar oamenii fac aceste ritualuri tocmai pentru a-si afirma apartenenta la comunitate". Balasescu argumenteaza ca exista o anumita "presiune sociala" care se exercita asupra indivizilor pentru a participa la astfel de pelerinaje, dar acest lucru nu poate fi interpretat ca "spirit de turma", ci prin simplul fapt ca "asa se perpetueaza un ritual".

Oamenii care merg in pelerinaj la Moastele Sfintei Cuvioase Parascheva cred ca acestea sunt facatoare de minuni si de aceea se roaga pentru sanatate, vindecarea unor boli sau pentru fericire. "Important nu este daca moastele vindeca intr-adevar sau nu, important este ca cei veniti acolo cred ca acestea au efecte, ceea ce s-ar putea vedea si in viata lor de zi cu zi", ne-a explicat Alexandru Balasescu.
Totodata, specialistii au subliniat ca importanta acordata pelerinajului intareste inca o data ceea ce releva sondajele: faptul ca Biserica este institutia care se bucura de cea mai mare incredere la romani si ca ea joaca un rol foarte mare in societatea romaneasca. Tocmai acesta pare a fi motivul pentru care nelipsiti de la Iasi zilele acestea vor fi si politicienii. Sunt asteptati astfel presedintele Traian Basescu si premierul Calin Popescu Tariceanu, dar ei nu sunt singurii oameni politici care vor fi prezenti la Moastele Sfintei Cuvioase Parascheva. Majoritatea liberalilor ieseni vor fi acolo, mai ales ca, inaintea Hramului Cuvioasei Parascheva, PNL isi va lansa candidatii pentru alegerile europarlamentare. Pentru experti, pelerinajul politic la Moastele Sfintei Cuvioase Parascheva este exclusiv un exercitiu de imagine. "Participa la un eveniment foarte respectat si trait cu o foarte mare intensitate. Aratand ca sunt aproape de oameni, ei castiga popularitate", crede Ovidiu Brazdau, psiholog la revista "Psihologia". Cu toate ca este evident faptul ca politicienii participa la sarbatori religioase doar pentru a mai castiga capital electoral, antropologul Alexandru Balasescu crede ca "politica si religia ar trebui sa fie separate in Romania".
Dupa parerea specialistilor, cei care sunt prezenti la Catedrala Mitropolitana au tendinta de a nu fi foarte influentati de prezenta politicienilor. "Demnitarii prezenti acolo sunt priviti normal. Sigur, pentru cei care se uita la televizor, perceptia este mult mai puternica pentru ca acolo imaginile cad exclusiv pe politicieni", a conchis Alexandru Balasescu.

Desfasurarea pelerinajului

Primii pelerini au putut ajunge la moastele celor doi sfinti dupa ce acestea au fost purtate, ieri dimineata, intr-o procesiune condusa de Patriarhul Daniel pe strazile din centrul Iasiului si dupa care au fost readuse in Catedrala Mitropolitana. "A fost ceva de neimaginat. Este cea mai impresionanta slujba la care am participat vreodata", povestea, cu lacrimi <n ochi, Georgeta Folea din Braila, o credincioasa care vine an de an in pelerinaj la Iasi.
Cel mai important moment al Sarbatorilor Iasiului va fi oficierea Sfintei Liturghii, duminica dimineata, de catre Patriarhul Daniel.
Cu toate ca pelerinajul la Moastele Sfintei Parascheva este un important moment religios, autoritatile locale nu au uitat insa de partea profana a lucrurilor: ei vor organiza, dupa slujba de duminica, o masa speciala, din care nu vor lipsi sarmalele, berea si vinul. Specialistii considera ca "masa organizata dupa un post lung face parte tot din traditie", si nu ar trebui sa o interpretam in sens negativ. Un concert al artistului Al Bano si focul de artificii de pe esplanada Palatului Culturii vor pune capat, duminica seara, Sarbatorilor Iasiului.

Cele mai citite

Tragedie aviatică în Coreea de Sud: Peste 120 de morți, două persoane salvate

La bord se aflau 175 de pasageri și șase membri ai echipajului Cel puțin 124 de persoane au murit, după ce un avion de linie...

Federația Sanitas: Guvernul a acceptat parțial solicitările sindicale; sporurile pentru weekend și sărbători legale, menținute în 2025

Reprezentanții Federației Sanitas au anunțat, sâmbătă, că Guvernul a acceptat o parte dintre revendicările sindicale, în urma ședinței Consiliului Național Tripartit, desfășurată pe 28...

Escrocherie turistică în Satu Mare: Treizeci de turiști păgubiți

Grupul a formulat o plângere penală colectivă, depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare Treizeci de persoane, inclusiv doi minori, care au plătit...
Ultima oră
Pe aceeași temă