2 C
București
duminică, 29 decembrie 2024
AcasăSpecialMilitarii români fac antrenamente de parașutare în munți

Militarii români fac antrenamente de parașutare în munți

Militari din cadrul sistemului național de apărare fac antrenamente de parașutare în mai multe regiuni montane ale României. 

Potrivit unui comunicat al Forțelor Terestre, "în perioada 26 septembrie – 3 octombrie, în unităţi militare şi în poligoane din judeţele Braşov, Bacău, Buzău, Covasna, Cluj, Harghita şi Mureş vor avea loc activităţi de instruire în comun ale unor structuri din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Protecţie şi Pază şi Serviciului de Telecomunicaţii Speciale".

Potrivit acestui comunicat, au loc exerciţii de paraşutare în poligonul de instrucţie Păiş – Sfântu Gheorghe, precum și exerciţii de antrenament în teren în unităţi şi subunităţi ale Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”, Brigăzii 61 Vânători de Munte „Virgil Bădulescu”, Jandarmeriei Române şi Serviciului de Protecţie şi Pază.

Reprezentanții Ministerului Apărării Naționale ne-au precizat că, din cadrul trupelor de vânători de munte, participă 20 de militari care execută exerciții de parașutare. Aceasta ar fi prima informație publică legată de faptul că vînătorii de munte ar avea și detașamente de parașutiști.

Reprezentanții MApN au evitat să ne spună ce alte instituții militare au trimis parașutiști la acest exercițiu. Totuși, potrivit unor informații neoficiale, Jandarmeria Română ar avea și ea detașamente de parașutiști, care se antrenează periodic în centrul României.

Potrivit Statului Major al Forțelor Terestre, "simularea sprijinului aerian" la acest exercițiu este realizată prin efectuarea de zboruri cu aeronave militare din Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” – Câmpia Turzii şi Baza 95 Aeriană „Erou Căpitan Aviator Alexandru Şerbănescu” – Bacău. 

Exercițiul este coordonat de Statul MajorGeneral. 

Programul naţional integrat de exerciţii „HISTRIA” aplică „Strategia naţională de apărare a ţării pentru perioada 2015 – 2019” privind consolidarea cooperării interinstituţionale. Primul exercițiu Histria a fost organizat de MApN în anul 2015.

Obiectivele instruirii în comun vizează, printre altele, creşterea capacităţii de reacţie a structurilor din compunerea SNS în caz de calamităţi naturale şi îmbunătăţirea procedurilor de cooperare pe timpul îndeplinirii misiunilor de protecţie civilă, ordine publică, apărare cibernetică, mobilizare şi apărare.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Federația Sanitas: Guvernul a acceptat parțial solicitările sindicale; sporurile pentru weekend și sărbători legale, menținute în 2025

Reprezentanții Federației Sanitas au anunțat, sâmbătă, că Guvernul a acceptat o parte dintre revendicările sindicale, în urma ședinței Consiliului Național Tripartit, desfășurată pe 28...

Escrocherie turistică în Satu Mare: Treizeci de turiști păgubiți

Grupul a formulat o plângere penală colectivă, depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare Treizeci de persoane, inclusiv doi minori, care au plătit...

Românii, tot mai nemulțumiți de viață: Criza politică urcă pe lista principalelor temeri

Războiul din apropierea României rămâne o sursă majoră de îngrijorare pentru 24% dintre respondenți Un sondaj realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES)...
Ultima oră
Pe aceeași temă