Mai multe persoane cu pancarte cu mesajul #rezist, s-au strâns, marţi, în faţa sediului ÎCCJ, unde au fost termene în mai multe procese precum cel al ÎPS Teodosie, al lui Călin Popescu Tăriceanu sau al lui Gabriel Oprea, scrie Mediafax.
Protestatarii au adus mesaje pentru ÎPS Teodosie care s-a prezentat, marţi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru un termen în dosarul în care este acuzat, alături de alte persoane, pentru folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
Tot la ICCJ au avut termene, marţi, Călin Popescu Tăriceanu şi Gabriel Oprea. După ce s-a terminat şedinţa în cazul lui Gabriel Oprea şi acesta a părăsit sala de judecată, protestatarii l-au huiduit. În desfăsurare este şedinţa de judecată din dosarul în care este judecat, printre alţii, preşedintele PSD Liviu Dragnea, acesta nefiind prezent la instanţă.
Sursă foto: News.ro