Drumul spre cimitir, mai greu decat pe Golgota
Nici macar cimitirul nu se afla in acel sat in care oamenii poarta mai bine de zece luni pe an cizme in picioare. Ca sa-si duca mortii la groapa, satenii trebuie mai intai sa traverseze un canal prin locul in care s-a rupt podul, iar apoi sa urce aproape in genunchi un deal mocirlos. In ciuda tuturor impedimentelor de pe infernalul drum ce duce din sat spre cimitir, acolo la orice inmormantare se aduna tot satul. Marti, familia Croitoru a trecut printr-un astfel de moment nefericit. Tatal si bunicul lor, Olimpiu, a trecut in lumea celor drepti. Procesiunea de inmormantare seamana mai mult cu drumul lui Isus pe Golgota. In locul podului peste canal, acolo unde drumul este rupt, au fost aruncate trei tuburi de beton, care vor constitui infrastructura viitorului pod. Peste acestea era foarte riscant sa-l traversezi si nici tinerii nu prea aveau curaj s-o faca, fiind vorba de o deschidere de aproape zece metri si adanca de patru sau cinci metri. Exact prin acel loc urma sa treaca cortegiul funerar. „Aproape toti satenii ne-am rugat de primar sa faca ceva pentru ca sa putem ajunge cu mortul la groapa. Ne-a spus ca nu-i mortul lui si ca, la cate probleme are in primarie, numai de noi nu-i arde”, a spus Stefan Buzdugan, vecin al familiei indoliate. Ca sa poata traversa canalul peste tuburi, mai multi barbati au iesit in ziua inmormantarii, de la cinci dimineata, cu lopeti si cazmale si au aruncat in groapa pamant amestecat cu putin ciment. De acasa pana la biserica din sat si apoi pana la canal mortul a fost dus pe o remorca de tractor. La locul cu pricina, pe partea cealalta astepta un car cu boi. Patru barbati au luat sicriul pe umar si s-au indreptat spre trecatoarea amenajata dimineata. O tacere apasatoare s-a lasat peste multime, toti privind cu inimile inghetate spre cei patru consateni care purtau sicriul. Cu greu acestia au ajuns pe malul celalalt. Abia atunci satenii i-au urmat. Dupa ce sicriul a fost asezat in carul tras de boi, au urmat alte scene de cosmar care iti trezesc sentimentul timpurilor paralele – Evul Mediu de la inceputul mileniului trei. Prin mocirla de pe drum, chiar si boii inaintau cu greu. Dupa ce a inceput urcusul, cativa sateni au inceput sa impinga carul pentru ca, in ciuda dimensiunilor, bovinele nu mai faceau fata. Dupa ce au urcat acea „Golgota” din satul lor, oamenii si vitele au fost eliberate de povara.
Mocirla de sub ploaia de vorbe
Nimic din toate astea nu s-ar fi intamplat daca acel podet ar fi fost reparat pana acum. In curtea bisericii, in timp ce preotul citea la capul celui dus, zecile de sateni s-au adunat in jurul nostru pentru a ne spune pasurile. Parca uitasera cu totul de inmormantare. „Primarul ne-a intors spatele. In campania electorala venea mereu pe aici si ne promitea ca va face si va drege! Ba ne mai dadea si cate o bere la birt. Acum nici nu ne mai baga in seama!”, ne repetau intruna oamenii, suparati. Atunci am constatat ca lipsa de solutii tehnice nu duc. Primarul comunei, Adam Atanasie, a fost de o „sinceritate” debordanta: „N-am facut nimic pentru satul acela. De un an stau pe scaunul din acest birou si… a, nu, va rog, fara poze, da? Unde ramasesem?… a, stau pe scaun in acest birou si n-am facut nimic pentru satul acela. De fapt, eu n-am stiut nimic de ceea ce a facut Consiliul Judetean. Ei au incredintat direct, pe caz de calamitate, lucrarea de reparatie a podului firmei SC TID Oltenia SA. Pentru aceasta lucrare, Consiliul Judetean Dolj a alocat patru sute de milioane de lei. Ce se mai intampla acum habar n-am”.
