5.9 C
București
duminică, 10 noiembrie 2024
AcasăSpecialLuna mai, una ploioasă: Vremea rea a fost adusă de "sfinţii de...

Luna mai, una ploioasă: Vremea rea a fost adusă de „sfinţii de gheaţă“

Specialiştii susţin că episoade de vreme foarte rece cu îngheţ la sol, ploi şi chiar precipitaţii vor deveni obişnuite pentru lunile mai. Din cauza vremii rele, unele lucrări agricole sunt în întârziere.

Zăpada care a căzut miercuri în Polonia, acoperind unele zone cu un strat de 20 de centimetri, nu este doar o excepţie. În mai multe zone din Europa se înregistrează în aceste zile temperaturi mai scăzute decât cele normale. De luni, şi asupra ţării s-a abătut o vreme care aminteşte, mai degrabă, de zilele de toamnă târzie: temperaturi care noaptea s-au apropiat de zero grade, maxime care ziua cu greu au depăşit 15 grade, ploi dese şi abundente. Roxana Bojariu, cercetător la Administraţia Naţională de Meteorologie şi membru în Comisia pentru Schimbări Climatice aflată sub egida Naţiunilor Unite, ne-a precizat că „de-a lungul timpului s-a putut remarca existenţa unei probabilităţi crescute de apariţie a unor episoade de vreme rece în luna mai, chiar cu îngheţ la sol, precipitaţii şi grindină. Această perioadă a fost botezată ca fiind cea a «sfinţilor de gheaţă»”.


Vremea care favorizează astenia şi apatia

Vorbind în termeni ştiinţifici, vremea capricioasă din ultima săptămână a fost determinată de trecerea sistemelor de joasă presiune generate deasupra Mediteranei – aşa numitii cicloni mediteraneeni.

„Aceşti cicloni care se formeaza fie direct deasupra Mediteranei sau a căror geneză este favorizată de prezenţa sistemelor de vreme asociate ciclonilor atlantici, reactivaţi deasupra mării, asigură un transfer viguros de căldură şi umiditate între latitudinile înalte şi cele joase. Pătrunderile de aer rece, dinspre zona arctică sunt însoţite de pătrunderi de aer mai cald, la sute de kilometri distanţă. Pe de altă parte, la contactul între aerul cald şi cel rece apar condiţii favorizante pentru producerea de precipitaţii abundente”, explică Bojariu.

Această vreme improprie pentru această perioadă acţionează negativ asupra psihicului uman. „Vremea ploioasă şi închisă induce o stare de apatie, oamenii devin închişi şi mai puţin comunicativi. De asemenea, această revenire a vremii reci după o iarnă lungă poate accentua astenia de primăvară. De altfel, perioadele cu temperaturi reci predispun la depresii, în timp ce verile şi vremea caldă încurajează la manii”, ne-a precizat psihologul Roxana Zevedei.

Frigul întârzie dezmorţirea agriculturii

Unul dintre cele mai sensibile domenii la schimbările climatice este agricultura. „E bine că plouă, nu e bine că e frig”, spun la unison agicultorii afectaţi de capriciile lunii mai. Ce-i drept, nici aprilie n-a fost o lună mai blândă şi acest lucru a dus la întârzierea, cu aproximativ două săptămâni, a însămânţării porumbului.

„Marea problemă o reprezintă variaţia mare de temperatură – noaptea frig, ziua mai cald, în acest caz riscul fiind întârzierea apariţiei vegetaţiei”, după cum ne-a spus Ştefan Nicolae, preşedintele Agrostar. Acesta ne-a explicat că „temperatura optimă din sol ar trebui să fie, în perioada însămânţării, de cinci sau şase grade. Dacă e mai frig, seminţele se pot strica imediat ce au fost puse în pământ. Cele mai mari probleme, la însămânţarea porumbului, sunt în partea de est a ţării”, adaugă specialistul, referindu-se la întârzierea „cam cu două săptămâni” a debutului campaniei agricole din acest an.

Merii de Voineşti dârdâie la început de mai

Şi pomicultorii dintr-o zonă de referinţă pentru cultura mărului – comuna Voineşti, din judeţul Dâmboviţa – se tem de temperaturile foarte joase pentru această perioadă dar binecuvântează ploia. Inginerul horticol Corina Părăluţă ne-a declarat că ieri, la Voineşti, se înregistrau în jur zece grade în atmosferă.

„Ar fi trebuit să fie dublu acum în termometre”, ne-a explicat femeia. Pentru pomii fructiferi, frigul şi umiditatea excesivă înseamnă întârzierea polenizării. „Deja au înflorit pomii, de o săptămână încoace”, ne anunţă doamna. Şi, ca un făcut, tot de o săptămână a căzut pe capul celor 3.000 de agricultori din Voineşti şi frigul. Dacă frigul se va prelungi, atunci nici florile de măr nu se vor „lega”. Efectul s-ar putea vedea mai târziu, la recoltare prin scăderea producţiei de mere.

Vreme rea şi zilele următoare

Prognoza nu este încurajatoare nici pentru zilele următoare când norii vor continua să acopere cerul şi vor apărea ploi în Oltenia, Muntenia, sudul şi estul Transilvaniei. De altfel, azi temperaturile minime vor ajunge şi la zero grade la munte, iar maximele se vor situa între 9 şi 19 grade.

Inundaţii primăvara, caniculă vara

Rezultatui încălzirii globale asupra României va aduce ierni mai blânde şi veri caracterizate de zile consecutive foarte fierbinţi. Primăvara va veni mai devreme, iar toamnele vor fi târzii, modificându-se, astfel, ciclul de vegetaţie. Vom avea parte de o creştere a frecvenţei şi intensităţii unor fenomene extreme: inundaţiile în primăvară, călduri excesive în iulie şi august. Regiunile de deal şi munte sunt expuse impactului schimbării climei, frecvenţa avalanşelor şi a alunecarilor de teren putându-se modifica dramatic. O creştere a temperaturii cu un grad la fiecare la 25-30 de ani, aşa cum prognozează specialiştii în domeniu, ar putea duce la apariţia unei crize a apei. De asemenea, Modificarile aduse de creşterea temperaturilor vor schimba, probabil, configuraţia culturilor agricole, făcând necesară introducerea de noi soiuri.

Cele mai citite

Primele voturi prin corespondență din diaspora, au fost recepționate de Poșta Română

Acțiunea se înscrie în acordul semnat între Compania Poșta Română și Autoritatea Electorală Permanentă Într-un comunicat de presă, Compania Națională Poșta Română a transmis că...

Acțiunile Tesla explodează, urcând capitalizarea companiei la peste 1 trilion de dolari

Tesla înregistrează un avans spectaculos al acțiunilor, cu o creștere de peste 8% doar astăzi, depășind pragul de 1 trilion de dolari la capitalizarea...

Bitcoin se apropie de pragul de 80.000 de dolari, impulsionat de victoria lui Trump și de un Congres pro-cripto

Bitcoin a atins un nou record duminică, urcând la 79.771 de dolari, pe fondul entuziasmului generat de poziția pro-cripto a președintelui ales Donald Trump...
Ultima oră
Pe aceeași temă