2 C
București
duminică, 29 decembrie 2024
AcasăSpecialLucrurile se precipită în cazul lui Vâlcov

Lucrurile se precipită în cazul lui Vâlcov

Lucrurile se precipită în cazul lui Darius Vâlcov, în condiţiile în care DNA cere acum arestarea acestuia, iar Victor Ponta s-a grăbit joi să aprobe demisia acestuia, după ce iniţial ceruse un răgaz până pe 25 martie.

DNA cere Senatului, prin procurorul general, încuviințarea reținării și arestării senatorului PSD Darius Vâlcov, ministrul demisionar al Finanțelor, pentru trafic de influență pentru care a primit aproximativ 2.000.000 de euro. Cea mai mare parte a banilor i-a primit în mod direct, cu sacoșa, inclusiv în cimitir, iar suma de 2.480.000 lei a primit-o prin intermediul unor firme.Vâlcov ar fi fost denunțat de cel de la care a primit banii, omul de afaceri Theodor Bernea, patronul Tehnologica Radion, arestat în  august 2014 pentru spălarea a peste 78 de milioane de euro și evaziune fiscal de peste 23 de milioane de euro.

 Faptele, de pe vremea când era primar

Darius Vâlcov a început săvârșirea infracțiunilor din 2009, când era primar al orașului Slatina, iar banii i-a primit până în 2013 (când era parlamentar). Vâlcov a făcut traficul de influență  pentru omul de afaceri Theodor Barna, ca această firmă să câștige mai multe licitații.

 Potrivit  surselor RL, în cursul anului 2009, Theodor Barna de la firma Tehnologica Radion l-ar fi contactat pe primarul orașului Slatina, Vâlcov Bogdan Darius, căruia i-a propus 20% din încasări, dacă îlsprijină să obțină la licitații contractarea de lucrări de la Compania de Apă Olt pentru lucrări ample în municipiul Slatina, orașele Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești. Vâlcov a fost de acord și chiar a reușit, prin trafic de influență,  să modifice caietul de sarcini pentru ca Tehnologica să câștige lucrările.

 Potrivit DNA, “administratorul societății  Tehnologica Radion și inculpatul Vâlcov Bogdan Darius au stabilit de comun acord, ca sumele de bani să fie remise acestuia din urmă, în numerar, în lei și numai la sediul firmei. Astfel, în baza acestei înțelegeri, începând cu luna decembrie 2010, inculpatul Vâlcov Bogdan Darius s-a prezentat periodic la sediul firmei omului de afaceri ( Theodor Barna –nn), unde a primit de la acesta sume de bani în lei, remiterea fiind realizată ori de câte ori contractantul Compania De Apă Olt efectua plăți în contul societății Tehnologica Radion”. Începând cu jumătatea anului 2012, din cauza unor probleme financiare existente în cadrul firmei Tehnologica (se puteau efectua plăți doar pentru lucrări), administratorul nu a mai putut face plățile către Vâlcov Bogdan Darius. Atunci, Vâlcov Darius, care  nu mai era primar (își dăduse demisia  și se pregătea  să candideze la Parlament),  l-a pus pe administratorul firmei Tehnologica în legătură cu urmașul său,  Prina Minel-Florin ( arestat la domiciliu) la vremea respectivă, viceprimar al municipiului Slatina.

 Prina cunoștea  înțelegerea frauduloasă dintre Bernea și Vâlcov. Ei au hotărât  să disimuleze  plata șpăgii prin plăți către alte firme, prin încheierea a trei contracte fictive de furnizare de bunuri/servicii, fără  să presteze vreun serviciu .

 

Transferul sumelor de bani a fost realizat cu sprijinul și prin intermediul inculpaților Sușală Lucian Petruț ( arestat preventiv), Timofte Petre-Bogdan, Tomescu Constantin Cristian ( arestați la domiciliu) și a altui om de afaceri, persoane de încredere din anturajul primarului Vâlcov și  a viceprimarului ( apoi primar) Prina.

 

Prin administratori ai unor societăți comerciale s-a creat un circuit de documente financiar-contabile fictive, pentru a disimula proveniența și destinația reală a sumelor de bani.

Vâlcov ar fi primit bani și după ce a ajuns senator PSD.

Şpaga din cimitir

Ca să nu fie interceptați, Darius Vâlcov se întâlnea cu executanții săi în CIMITIR pentru a da indicații și a-i asigura că , în caz de ceva, ia totul asupra sa

MOCANU MARIAN ALEXANDRU: Şi? Se duce el (Vâlcov –nn) la puşcărie?

TIMOFTE BOGDAN PETRE: Şi zice… Şi zice că ar fi zis DARIUS săptămâna trecută, cât am stat noi pe aici în BUCUREŞTI, s-au dus, s-au întâlnit în cimitir și au vorbit și…

MOCANU MARIAN ALEXANDRU: Îm?

TIMOFTE BOGDAN PETRE: Şi zice că ar fi zis DARIUS: „Bă, dacă se ajunge la nu ştiu ce…”, cu o lacrimă aşa în colţ s-a întors şi a zis ă… „Eu mi le asum pe toate. Nu o să vă las pe niciunu’ aşa.”

         …[…]…

Vâlcov a fost denunțat de toți pionii de care s-a folosit.

Ponta a aprobat demisia lui Vâlcov

Premierul Victor Ponta a anunţat pe Twitter că a aprobat demisia lui Darius Vâlcov din postul de ministru al Finanţelor, având în vedere cererea DNA de arestare a acestuia, şi că va prezenta în cel mai scurt timp preşedintelui Klaus Iohannis o propunere pentru acest portofoliu.

Cele mai citite

Românii, tot mai nemulțumiți de viață: Criza politică urcă pe lista principalelor temeri

Războiul din apropierea României rămâne o sursă majoră de îngrijorare pentru 24% dintre respondenți Un sondaj realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES)...

Tranzacția E.ON Energie România – MVM, în vizorul autorităților române

Ministrul Energiei asigură că interesele naționale vor fi prioritare Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat că vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM nu...

Tragedie aviatică în Coreea de Sud: 127 de morți, două persoane salvate

La bord se aflau 175 de pasageri și șase membri ai echipajului Cel puțin 127 de persoane au murit, după ce un avion de linie...
Ultima oră
Pe aceeași temă