Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, și șeful Guvernului, Sorin Grindeanu, au fost invitați în SUA pentru a asista la ceremonia de învestire a lui Donald Trump. Administrația prezidențială a revenit, ulterior, cu un comunicat de presă, în care precizează că singurii care reprezintă, oficial, șefii de stat și de guvern, la astfel de evenimente, sunt șefii misiunilor diplomatice acreditați la Washington. Astfel, România va fi reprezentată de ambasadorul în SUA.
Invitația către Liviu Dragnea a fost semnată de Elliott Broidy. Potrivit presei din SUA, Elliott Broidy este un om de afaceri din California, de origine israeliană, care a fost găsit vinovat de acordarea, în anul 2009, a unei mite de un milion de dolari. Totuși, acest lucru nu l-a împiedicat să intre ulterior în echipa lui Trump.
La București, Biroul Permanent al Camerei Deputaților a aprobat în unanimitate deplasarea lui Liviu Dragnea la Washington, planificată în perioada 17 – 21 ianuarie, a anunţat secretarul Marcel Ciolacu.
„Am avut şi un memorandum intern cu privire la deplasarea domnului preşedinte Liviu Dragnea. A fost invitat să participe la Washington DC la ceremonia de învestire a celui de-al 45-lea preşedinte al SUA, Donald Trump, şi la evenimentele conexe prilejuite de acest moment. Invitaţia a fost lansată de către vicepreşedintele Comitetului de învestire a preşedintelui. Perioada este 17-21 ianuarie. Normal că a fost aprobată în unanimitate deplasarea domnului preşedinte Liviu Dragnea”, a declarat Marcel Ciolacu.
Deputatul PSD a precizat că la ceremonia de învestire a lui Donald Trump a fost invitat şi premierul Sorin Grindeanu. Informația a fost confirmată, ulterior, de șeful Executivului. El a precizat, pentru News.ro, că „este posibil” să participe la ceremonie.
Administrația prezidențială: Singurii care îi reprezintă pe șefii de stat și de guven sunt diplomații români acreditați la Washington
Administrația prezidențială a revenit, luni seara, cu un comunicat de presă, în care precizează că nicio delegație străină nu este invitată oficial la ceremonie.
„Conform practicii Statelor Unite ale Americii privind ceremoniile de inaugurare a noilor președinți, șefii misiunilor diplomatice acreditați la Washington sunt singurii care îi reprezintă oficial pe șefii de stat și guvernele lor la evenimentele de învestitură. Nicio delegație străină, cu atât mai puțin șefi de stat sau de guvern, nu este, potrivit acestei cutume, invitată oficial cu această ocazie. Această regulă a fost reconfirmată explicit și cu ocazia învestirii Președintelui Donald Trump, astfel cum a fost subliniat în invitația trimisă de către Departamentul de Stat, în numele Comitetului Congresional Comun privind Ceremoniile Inaugurale, tuturor misiunilor diplomatice din Washington”, precizează Administrația Prezidențială.
Potrivit sursei citate, delegații formate din reprezentanți ai unor instituții sau partide care participă la evenimente organizate în marja ceremoniilor oficiale inaugurale nu reprezintă oficial statul român.
„România va fi reprezentată, conform practicii amintite, de ambasadorul României în Statele Unite ale Americii”, se mai precizează în comunicat.
Pe 20 ianuarie 2017, cel de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, va depune jurământul în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Washington, pe treptele Capitoliului.