Decizia de ieri, irevocabilă, a instanţei supreme, în privinţa IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, este că acasta a colaborat cu Securitatea.
Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a avut ieri, pentru presă, un singur răspuns, sec – „nNu comentăm”, cu promisiunea însă a unui comunicat oficial, în zilele următoare. De-a lungul timpului, IPS Pimen a respins acuzaţiile pe care CNSAS i le-a adus, potrivit cărora ar fi făcut poliţie politică înainte de 1989. Se ştie că în 2007, prin decizia 3.370 din 9 octombrie, CNSAS a arătat că Vasile Zainea – IPS Pimen Zainea – ar fi fost titularul unor dosare SIE în care era scris că „a fost utilizat ca informator de IJ Suceava, sub numele conspirativ Sidorovici, în perioada 1975-1977″.
Potrivit acestor documente, „în perioada cât a funcţionat la Putna, a fost folosit uneori de organe în culegerea de informaţii despre unele elemente străine ce vizitau sau erau cazate la mânăstire”. Datele astfel obţinute ar fi fost furnizate verbal către „organe”.
Activitatea externă
Potrivit aceloraşi dosare, Pimen Zainea ar fi continuat colaborarea şi după venirea lui în Suceava. „După venirea sa la Suceava a fost atras şi mai mult la colaborare, iar informaţiile ce le obţine le furnizează în scris, deşi nu este înregistrat la noi ca sursă”, scrie dosarul în 40160 SIE. Documentele aduse în atenţia opiniei publice de CNSAS arată că, după o specializare în Republica Federală Germania, la 30 iunie 1977, Vasile Zainea e înregistrat ca informator intern DIE, scopul fiind de a avea „sarcini în exterior, cu numele conspirativ Petru”. Se arată că „anterior înregistrării ca informator intern, documentele confirmă preluarea titularului de serviciul de informaţii externe înainte de plecarea în RFG la sfârşitul anului 1976″. CNSAS susţine că dosarul personal de informator DIE a fost deschis la 20 noiembrie 1976.
Abandonat de Securitate pe motive de ineficienţă
Mai mult decât atât, CNSAS arată că Vasile Zainea este inclus, în iulie 1977, într-o delegaţie a Patriarhiei Române care face o vizită în SUA. În termeni conspirativi, SUA erau „Galaxia”, iar acţiunea secretă ar fi purtat numele „Riposta 77″. Dar, în ciuda a ceea ce părea o colaborare strânsă între cele două părţi, Securitatea propune, la 22 ianuarie 1979, abandonarea informatorului, pe motiv că acesta nu şi-ar fi îndeplinit obligaţiile, făcându-se referire, de data asta, la sarcini informative pe care le-ar fi avut la Ierusalim.
IPS Pimen a fost cu adevărat „Petru”?
A existat totuşi întrebarea în ceea ce priveşte legătura dintre numele conspirative folosite de Securitate şi IPS Pimen. Să fi fost chiar el, cel incriminat de arhive, drept colaborator al Securităţii? „În lipsa angajamentului, corelarea între numele real şi numele conspirative de colaborator, Sidorovici şi Petru, este realizată prin elemente de identificare a persoanei consemnate de ofiţeri în note şi rapoarte – data şi locul naşterii, numele părinţilor, profesia, loc de muncă”, se arată în decizia CNSAS din 2007. E prezentată o notă semnată „pr. Pimen”, din 18 ianuarie 1975, în care acesta descrie felul în care a adăpostit bagajele unui preot de la Mânăstirea Sfântul Ioan, care urma să plece în SUA. Dosarul prezentat de CSAS conţine şi transcrierea unor înregistrări făcute pe bandă de magnetofon despre relatări ale lui „Petru”, după misiunea sa în RFG – numele conspirativ al acelei ţări fiind „Kogălniceanu”. IPS Pimen a contestat decizia CNSAS, solicitând instanţelor de judecată s-o anuleze. „Numele conspirative Sidorovici şi Petru din dosarele 40160 şi I 993 ale SIE au fost date pe proprie răspundere de foştii ofiţeri cu care am avut diferite discuţii sub pretextul activităţii bisericeşti (duhovniceşti) şi istorice”, arăta IPS Pimen în contestaţia depusă în Justiţie. 
