Directorul editorial al ziarului „România Liberă”, Sabin Orcan, discută, duminică seara, în emisiunea X-Press de la B1 TV, cu pianistul Dan Grigore.
„Nu prea mai avem timp de muzică în vremurile acestea nebune în care trăim. Sunteți un om deosebit. V-am văzut prima oară în anii 80, într-un montaj de Hamlet. Oamenii vedeau, în acel montaj al lui Ion Caramitru, trimiteri la acea perioadă întunecată din vremea comunismului. Dvs. ați avut de suferit, ați fost persecutat, vi s-au oferit burse în Occident și regimul comunist v-a refuzat, deși muzica clasică aș zice că s-ar fi putut ține departe de propaganda comunistă”, i-a spus jurnalistul Sabin Orcan invitatului său, pianistul Dan Grigore.
În acest context, el l-a întrebat pe artist care este părerea sa despre societatea românească.
„Avem mulți perdanți în ceea ce privește politica prin cultură. Arma condeiului creează frisoane în totalitarism și, totuși, modul de a face politică cu vectori de propagandă culturală, nu mai știm să facem”, a spus artistul.
Jurnalistul Sabin Orcan l-a întrebat pe invitatul său și ce părere are despre situația politică din România.
„Ei au nevoie de sărăcime, ca să o pună la vot. O cultivă și o mențin. Nu luptă pentru întărirea clasei de mijloc. Vor să o mențină la nivelul la care e, pentru că este o masă de manevră. Baronii noștri sunt niște mici feudali. Acum construim, de fapt, feudo-capitalismul. Aș zice, chiar, pseudo-capitalismul. În România e o luptă între marii afaceriști de stat și micuța masă de întreprinzători care se luptă să supraviețuiască, asigurând o mare parte din performanța țării. Politic vorbind, nu avem nevoie de o clasă de mijloc, ci de una dependentă de stat, care poate fi cumpărată cu ouă uriașe, care par de dinozauri. Ei și-au depus ouăle în plină stradă, în sfântele zile ale Paștelui. Mi se pare culmea absurdului. Să nu ne mirăm, noi am dat naștere cândva mișcării suprarealiste și a absurdului”, a spus pianistul Dan Grigore.