Jumătate de milion de hectare de pădure sunt la dispoziţia hoţilor

Din cauza legislaţiei proaste din domeniu, a retrocedărilor haotice, dar şi din vina proprietarilor, în acest moment România are 478.000 de hectare de pădure care nu se află în administrarea nici unui ocol silvic, fiind practic neprotejate.

În urmă cu șapte ani, într-o zi de sfârșit de decembrie, sute de oameni din comuna Apele Vii, județul Dolj, și-au luat topoarele la spinare și-au pornit spre pădurea de la marginea satului. Mai ceva ca un stol de lăcuste, au împânzit codrul. Unul câte unul, arborii cădeau sub lamele ascuțite. 

La Comisariatul de Regim Silvic și Cinegetic Vâlcea s-a dat alarma. Pădurari și inspectori silvici s-au urcat în mașini și-au pornit spre Apele Vii, unde localnicii puseseră gând rău codrului.

„Dacă nu interveneam, tăiau toată pădurea de 2.000 de hec­tare. Într-o singură zi, între Crăciun și Anul Nou, când toată lumea stă să-și taie porcul să-l mănânce, s-au apucat să taie. Toată comuna a ieșit la tăiat. Cu căruțe, cu mașini, cu remorci, cu tractoare. Au ras 300 de hec­tare. Era pădurea lor, le fusese retrocedată, și au zis c-o taie ca să nu li-o fure alții”, povestește Gheorghe Dinucă, inspector-șef adjunct al Comisariatului de Regim Silvic și Cinegetic Vâlcea. Cu acest exemplu răspunde oficialul la întrebarea privind riscurile la care sunt expuse cele 38.000 de hectare de pădure neadministrate din județul Vâlcea. Cifrele din primul semes­tru al anului 2015 fac o radiografie neagră a jafului: din cei 918 mc furați în județ, 915 mc au fost extrași din zone neadmi­nistrate. Tăierile neautorizate sunt realizate fie de proprietari, fie de hoții de lemn, care știu care sunt zonele vulnerabile.

La nivelul întregii țări, 478.000 de hectare de pădure nu se află în momentul de față sub administrarea vreunui ocol silvic. Adică o suprafață de 20 de ori mai mare decât cea a Bucureș­tiului. Astfel, peste șapte procente din întreg fondul forestier național de 6,5 milioane de hectare sunt nepăzite și extrem de expuse tăierilor ilegale.

„Volumul identificat al tăie­rilor ilegale pe aceste tere­nuri forestiere este de cel puțin 5-6 ori mai mare decât media în suprafețele administrate”, transmit oficialii Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor într-un răspuns pentru Româ­nia liberă.

Prăpăd creat de stat, preț plătit de pădure

Vâlcea ocupă primul loc în clasamentul județelor cu cele mai mari suprafețe de păduri nepă­zite. A doua poziție e ocupată de Argeș (33.200 hectare), iar pe locul trei se află Bacău, cu 32.600 de hectare.

„Sunt foarte multe suprafețe care au fost predate la Legea 18, în urmă cu mai bine de 20 de ani. Dintre proprietarii puși în posesie la acea dată între timp mare parte au decedat și nu s-au dezbătut succesiunile, deci nu avem informații despre proprietarii actuali”, explică Daniel Coroamă, inspectorul-șef al Comisariatului  de Regim Silvic și Cinegetic Suceava, care are în grijă pădurile din Bacău, Sucea­va, Botoșani, Iași și Neamț.

Primul Cod Silvic de după Revoluție a apărut în anul 1996, fiind primul act legislativ care reglementa  situația tăierilor ilegale. Până la acel moment, nimic nu-i împiedica pe cei împroprietăriți în 1991 să taie după bunul plac. 

Acest aspect este blamat și de ultimul raport al Curții de Conturi, din anul 2013: “Legislația silvică s-a dezvoltat defazat în raport cu retrocedările de terenuri forestiere. Perioade lungi, pădurile retrocedate au rămas fără administrare, iar atunci când a început să se elaboreze legislația specifică nu a existat o viziune unitară. Rezultatul a fost o legislație lacunară și incoerentă, care nici astăzi nu corespunde unor cerințe fundamentale ale domeniului silviculturii. Situațiile create (faptul împlinit) au devenit obstacole greu de trecut în perspectiva unei viitoare restructurări, prețul incoerenței și lipsei de determinare a fost plătit de pădure”.

Atât cele 2.000 de hectare din Apele Vii, cât și restul până la 38.000 în Vâlcea și totalul de 478.000 de hectare neadministrate la nivelul țării sunt păduri private, retrocedate în ultimii 25 de ani. Punerea în posesie a celor cărora li s-au confiscat păduri în comunism s-a făcut haotic, prin legi consecutive puse în aplicare prost.

“Retrocedările de păduri s-au făcut în trei etape. Prima dată s-a dat Legea 18, cu dreptul de până la un hectar. După aceea s-a dat la Legea 10, până la 10 hectare. Și ultima dată, Legea 247. Dar primele legi nu le-au dat suprafeţele unde au avut, ci unde s-a nimerit. Și a venit Legea 247 și a zis să se dea pe vechile amplasamente. Dar vechile amplasamente erau deja ocupate de alții. Și așa au început mii și mii de procese, a fost haos”, explică Dinucă.

Raportul Curții de Conturi îi dă dreptate: “Legile de retrocedare elaborate în trepte, confuze și lipsite de viziune au facilitat abuzurile, conflictele, litigiile etc., au prelungit nepermis de mult procesul de reconstituire a dreptului de proprietate și au condus la o fragmentare a proprietății forestiere mult mai mare decât cea exis­tentă înainte de naționalizarea pădurilor”.

După restituire, majoritatea micilor proprietari de terenuri forestiere nu au încheiat cu un ocol silvic autorizat un contract de administrare și asigurare de servicii silvice, prin care să fie asigurată paza și integritatea pădurii, deși legea îi obligă. O parte dintre ei au ales câștigul cel mai rapid: au tăiat tot.

“După aplicarea legilor fondului funciar, mulți proprietari puși în posesie cu pădure, fie ei persoane fizice sau juridice, nu au urmărit decât beneficiul imediat prin vânzarea lemnului, provenit, în foarte multe cazuri, nu numai din tăieri ilegale (furturi de arbori), dar și din tăieri fără drept (tăieri neauto­rizate practicate chiar de proprietari sau cu acordul acestora). După tăiere, aceiași proprietari nu mai sunt interesați de încheierea contractelor de administrare sau de asigurare servicii publice și ignoră obligația de a reîmpăduri, cu toare riscurile de a suporta sancțiuni penale”, transmit oficialii Ministerului Mediului. 

Când codrul este bun electoral

Cazul raderii de pe fața pămân­tului a 300 de hectare într-o singură zi în comuna doljeană nu ar fi fost posibilă fără complicitatea autorităților locale. Acestora le reproșează autorită­țile silvice tolerarea tăierilor fără drept.

“Dacă o căruță trece plină cu lemne prin comună, nu vede polițistul din sat? Nu află primarul? Nu se poate tăia fără să știe ei. Primarii închid ochii să nu-și piardă alegătorii, pădurea e folosită ca o sursă de voturi.,” reproșează Dinucă.

Legea spune ca, odată ce proprietarii își câștigă drepturile, obligația de a împărți pădurea revine primăriilor.

“Tot ce se întâmplă acum este opera modului în care s-a făcut retrocedarea acestor păduri. Haotic, pe preferințe, pe ochi frumoși. La ora asta, în Vâlcea sunt câteva mii de hectare predate de direcțiile silvice comisiilor de fond funciar, din subordinea autorităților locale, care ar fi trebuit să le împartă la oameni. După 20 de ani, nici acum nu e împărțită pădurea. A plecat de la stat, să ajungă la cetățeni, etapa intermediară era la comisia locală. E folosită de ia, du-te și taie de acolo. Statul român nu a fost în stare să dea o măsură și să spună: Pădurea asta care a fost a statului român și a fost dirijată spre retrocedare, s-o ia înapoi cât a mai rămas ceva din ea”, spune oficialul.

Paza pădurii, mai ieftină decât un pachet de țigări

În cei  aproape 40 de ani în slujba codrului, inginerul silvic Ion Oprescu, fost șef al Direcției Silvice Vâlcea, nu a reușit să-i facă pe oameni să înțeleagă de ce ar fi mult mai câștigați dacă și-ar tăia pădurea treptat, respectând legile silvice, lăsând-o să crească și să se regenereze. 

“Divizarea pădurii înseamnă moartea ei” și “Sărăcia e cel mai mare dușman al pădurii” sunt două concluzii la care Oprescu a ajuns în acești ani de negocieri, doar pe alocuri câștigate, cu proprietarii privați de pădure. 

“Pădurea e un bun, e ca un depozit la bancă. Dacă-l tai, câștigi pe moment. Dar dacă iei o decizie chibzuită și tai respectând pădurea, câștigi înzecit pe termen lung”, spune Oprescu. 

Astfel, odată cu încheierea ­unui contract cu un ocol silvic, proprietarul beneficiază în primul rând de paza pădurii. Dezavantajul este că ocolul decide cât și de unde se taie.

Un pădurar va patrula zilnic zona, ținând hoții la distanță, și va alerta în caz de incendii sau dăunători. Pădurarul răspunde din plin pentru pădurea păzită. De exemplu, în cazul în care din pădure e tăiat ilegal un arbore, el plătește către proprietar de trei ori valoarea reală a acestuia. Sumele imputate pentru un singur arbore pot ajunge și la 3.500 de lei, în funcție de specia arborelui, diametrul și volumul său.

E mai ieftin decât un pachet de țigări să ai pădurea păzită, spune și Daniel Rădulescu, director tehnic al Direcției Silvice Vâlcea.

“Costul serviciului de pază, comparativ cu beneficiile, este infim. Să facem un calcul simplu. Să zicem că avem un hectar cu un volum mediu de masă lemnoasă de 250 metri cubi, a cărui valoare este de 25.000 de lei. Deci am o valoare care nu e băgată nici în seif, nici la bancă, e în pădure, expusă, cu riscuri mari. Pădurea are o creștere în fiecare an. O medie de 3 metri cubi pe hectar tot crește. Să privim cei 25.000 de lei ca un depozit la bancă și 3 metri cubi ca o dobândă. Bun! Costul ca eu ­să-mi fac asigurarea, că prin serviciul de pază eu îmi asigur valoarea, este de 7 lei pe lună pe hectar, adică maxim 100 de lei, cu tot cu TVA, pe an pentru un hectar. Acei 100 de lei înseamnă, de fapt, un metru cub din creștere. Deci eu din dobânda aia de 3 lei dau un leu și-mi pun la adăpost 25.000 de lei și iau și beneficii.”

Nici statul nu respectă legea

Vina expunerii celor 470.000 de hectare nu e însă numai la proprietarul de pădure. O prevedere din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic (art. 97, alin. 1, lit. a), păstrată și în noul cod, intrat în vigoare la începutul acestei ­veri, spune că paza trebuie asigurată de la bugetul de stat pentru proprietăți mai mici de 30 de hectare. Cum o mare parte din pădurile neadministrate sunt fărâmițate în suprafețe sub această cifră, situația ar fi parţial rezolvată. Numai că nici statul nu respectă legea.

“Nu au fost aplicate niciodată prevederile articolului 97,” admit oficialii Ministerului Mediului, în răspunsul transmis României libere.

Asta pentru că, în anul 2009, la scurt timp după intrarea în vigoare a Legii 46, Guvernul a dat o hotărâre care spune că “formele de sprijin prevăzute la art. 97 alin. 1 lit. a (…) din Legea nr. 46/2008-Codul Silvic, cu modificările și completările ulterioare, se vor finanța numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene pri­vind ajutoarele de stat”.

Decizie care nu a venit nici acum, după șase ani de la emiterea hotărârii.

“E o metodologie legată de un acord UE. Și, din câte știm noi, acordul EU nu-l primești decât dacă există forma asta de sprijin pentru paza pădurilor din UE. Și nu prea există. Cum e în agri­cul­tură, unde îți dă o sumă pe hectar dacă există și în restul Uniunii Europene, pentru că este o piață comună și nu poți să o dezechilibrezi cu politici concurențiale discriminatorii. Dacă mie îmi asigură paza gratis, eu pot să ies mai ieftin pe piață.”, explică Rădulescu.

Din luna iunie a acestui an, a intrat în vigoare noul Cod Silvic, act care a iscat controverse la nivel înalt.

Un punct fierbinte în discuțiile privind adoptarea noului Cod a fost articolul 20, cel care țintește la reducerea suprafeței de păduri neadministrate. Astfel, noul Cod este mai blând cu micii proprietari (sub 10 ha), cărora le permite să taie 3 mc/an/hectar fără amenajament silvic, dar numai dacă au contract de pază cu un ocol silvic.

Vlad Radu, reprezentant World Wide Fund (WWF), organizație non-guvernamentală de pro­tecție a mediului care a colaborat cu Ministerul Mediului pe subiectul pădurilor neadministrate, spune că acestea sunt practic în afara legii: "Acolo nu există un control al respectării regimului silvic, însemnând complexul de norme și legislație silvică și respectiv urmărirea respectării acestora. Sunt, evident, zone de risc. Noi vedem articolul 20 ca pe o soluție de compromis menită tocmai să deblocheze situația acestor mici proprietăți. Dacă întunericul este lipsa luminii, tot așa și tăierile ilegale de cele mai multe ori sunt lipsa reglementării unor tăieri legale.” 

TOP

Cele mai mari suprafețe neadministrate

Vâlcea – 37.900 ha

Argeș – 33.200 ha

Bacău – 32.600 ha

Hunedoara – 29.500 ha

Gorj – 25.500 ha

Mehedinți – 22.800 ha

Maramureș – 20.000 ha

Pădurile României, expuse tăierilor ilegale

Fondul forestier ocupă în România o suprafață de 6.529.000 de hectare. Adică 27,33% din teritoriul țării, sub nivelul mediu al Uniunii Europene, care este de aproximativ 32%.  Ultimul raport al Curții de Conturi surprindea cât de expusă este, de fapt, pădurea în România: „Prin controalele efectuate de organele de control silvic, în perioada 2010-2013, s-au constatat tăieri/sustrageri ilegale de masă lemnnoasă în volum de 1.676.779 mc (925.372 mc în anul 2013). Întrucât estimarea volumului de masă lemnoasă tăiată ilegal se rezumă la constatările organelor de control silvic, care nu au capacitatea de a superviza întreg fondul forestier, volumul de lemn tăiat ilegal ce apare în cifrele oficiale nu reflectă nici pe departe amploarea fenomenului”.