7.1 C
București
luni, 6 ianuarie 2025
AcasăSpecialJO 2008: Cele 10 momente memorabile (Reuters)

JO 2008: Cele 10 momente memorabile (Reuters)

Din miile de gesturi care vor ramane in istoria sentimentala a Jocurilor Olimpice de la Beijing, trimisii agentiei Reuters au ales 10, care li s-au parut ca avand cu adevarat un impact deosebit asupra memoriei colective. Iata selectia facuta de Reuters si preluata de Agerpres:

1. Usain Bolt doborand recordul mondial la 100 m. Constient ca va castiga titlul olimpic, in fata unui Cuib de pasare in delir, sprinterul jamaican isi loveste pieptul cu pumnul in semn de triumf pe ultimii metri ai cursei, gest care nu l-a impiedicat sa duca recordul lumii la 9'69/100; aceasta relaxare va ramane ca una dintre cele mai durabile imagini ale JO-2008.

2. Michael Phelps urland in triumf, cum nu a facut-o la probele individuale, in momentul in care coechipierul Jason Lezak devanseaza ultimul schimb al Frantei, Alain Bernard, in ultima parte a stafetei de 4×100 m liber, pastrand viu visul lui de a bate recordul de 7 medalii de aur al lui Spitz de la JO-1972, vis care a fost realizat.

3. Liu Xiang, iesind profund deprimat de pe pista, dupa ce a trebuit sa abandoneze in seriile cursei de 110 m garduri, unde urma sa-si apere titlul. Liu a fost cel mai popular sportiv din China, iar plecarea sa cu grimasa de durere imprimata pe fata va ramane emblema Jocurilor pentru milioane de familii chineze.

4. Rusoaica Elena Isinbaieva, care a transformat Cuibul de pasare in propriul teatru, captivand multimea de 91.000 de oameni. Dupa ce a petrecut cea mai mare parte a concursului dormind sub un prosop, si-a dobarat propriul record mondial, cu o saritura de 5,05 m.

5. Ceremonia de deschidere. S-a tot spus ca o parte din spectacolul vazut la televizor a fost realizata pe computer, ca un copil care a cantat a fost inlocuit cu o presupusa 'fata draguta', care facea doar play-back si altele. Dar a fost momentul de triumf al inceperii Jocurilor, culminand cu aparitia fostului gimnast Li Ning atarnat sub acoperis si 'alergand' in jurul partii celei mai de sus a arenei, inainte de a aprinde marea torta olimpica.

6. Halterofilul german Matthias Steiner sarutand fotografia fostei sale sotii Susann in momentul in care i se decerna medalia de aur, plangand apoi dupa implinirea visului olimpic. Supergreul isi tinea astfel promisiunea facuta Susannei la capataiul patului de spital pe care se afla aceasta si pe care urma sa moara, dupa un accident grav de circulatie in 2007.

7. Americanul Matt Emmons risipeste un avantaj de 3,3 puncte in chiar ultimul foc al probei maraton de pusca 3×40 de focuri, ratand medalia de aur. Cu 4 ani in urma, la Atena, el a tras intr-o alta tinta ultimul foc, pierzand astfel o proba in care conducea cu un avantaj de 3 puncte.

8. Usain Bolt doboara recordul mondial la 200 m al lui Michael Johnson (vezi foto). Cu mult inainte de linia de sosire, Bolt sta cu ochii pe cronometru pe toata linia dreapta, dar de data aceasta isi sarbatoreste triumful cu stil, dupa ce incheie cursa, nu ca la 100 m, cand celebra pe gratarul de sosire deja.

9. Rohullah Nikpai cucereste prima medalie olimpice pentru Afganistan, bronzul la taekwondo, categoria 58 kg. Dovada ca nu conteaza intotdeauna ce conditii ai pentru a te antrena, la JO poti reusi si prin talent.

10. Estonianul Gerd Kanter isi sarbatoreste medalia de aur la aruncare discului alergand pur si simplu suta de metri a pistei din Cuibul de pasare si imitand gesturile de la 100 m ale lui Bolt. Gest de licean, care se simte bine si pe o arena de aproape 100.000 de spectatori.

Cele mai citite

Basarab Panduru, despre transferul lui Andrei Ivan. „N-avea ce să caute acolo!”

Fostul internațional critică mutarea atacantului Universității Craiova la Adanaspor, echipă din liga a doua a Turciei. Transferul lui Andrei Ivan, o alegere surprinzătoare Andrei Ivan, unul...

Avertismentul expertului fiscal, Gabriel Biriș: Datoria publică în creștere, posibile majorări de TVA

Biriș a explicat că datoria publică a crescut rapid, ajungând deja la peste 50% din PIB și se îndreaptă către 60% Gabriel Biriș, avocat specializat...

Detaliile crimei de la mănăstirea Ieud: Atacatorii și victimele petrecuseră împreună la o cabană

Un tânăr de 24 de ani a fost ucis, iar alți trei au fost răniți într-un conflict violent care a avut loc în apropierea...
Ultima oră
Pe aceeași temă