2.6 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialINFOTRAFIC. Circulație întreruptă din cauza alunecărilor de teren

INFOTRAFIC. Circulație întreruptă din cauza alunecărilor de teren

Pentru mai multe drumuri din țară s-a luat măsura restricționării circulației ruriere, după ce alunecările de teren au afectat platformele rutiere. Printre arterele afectate se numără DN73C, DJ678A, DN7A, DN7, DN10 și DN67.

Pe DN73C, în județul Argeș, între kilometrii 56 și 62, pe tronsonul Ciofrângeni – Blidari (judeţul Vâlcea), au avut loc alunecări de teren care au afectat platforma drumului. Traficul rutier este întrerupt temporar, autovehiculele fiind deviate pe DJ678A Ciofrângeni – Poienari, până la intersecția cu DN 7 (în zona Dedulești). Tot pe DN73C a fost restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe tronsonul Curtea de Argeş – Burluşi (km 56, intersecţie cu DJ678A).

În județul Hunedoara, pe DN7A, traficul rutier este întrerupt la ieşirea din localitatea Jieţ către Petroşani (între kilometrii 103+600 și 105+120 de metri), din cauza unei alunecări de teren care a afectat corpul drumului. Autovehiculele sunt deviate prin oraşul Petrila (pe DJ 709H).

Pe DN7, în județul Vâlcea, la kilometrul 159+530 de metri, în zona Milcoiu, din cauza unei alunecări de teren s-a rupt un zid de sprijin, o parte din acesta căzând pe partea carosabilă. Este blocată prima bandă a sensului de deplasare Pitești – Râmnicu Vâlcea, traficul rutier desfăşurându-se pe a doua bandă.

Pe DN10, în județul Covasna, în zona kilometrului 95, în apropiere de localitatea Crasna, a avut loc o cădere a terasamentului prin tasarea unui zid de sprijin. În prezent, pe acest tronson, se circulă pe o bandă, alternativ.

În județul Vrancea, în zona Jitia, o alunecare de teren a afectat terasamentul DN2N la kilometrul 46+800 de metri, iar circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone a fost restricţionată.

Pe DN67, în județul Vâlcea, la kilometrul 160, între localităţile Costeşti şi Negruleşti, traficul rutier se desfășoară pe o bandă, alternativ, din cauza unor alunecări de teren care au produs o tasare a părţii carosabile.                  

Până în data de 15 iunie 2014, în municipiul Fălticeni (județul Suceava), din cauza unor lucrări, circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone este restricţionată peDN2 (strada Sucevei), pe tronsonul cuprins între kilometrii 412+224 și 415. Prin urmare, acestea vor fi deviate pe ruta DN2E Spătărești – Păltinoasa, DN 17 Păltinoasa – Ilișești – Șcheia – Suceava.Traficul uşor se desfăşoară pe o bandă, dirijat de lucrători de la drumuri.

În judeţul Suceava, pe DN2E Marginea – Clit, la kilometrul 63+392 de metri se circulă pe o bandă, alternativ, cu restricţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 10 tone, din cauza surpării unui podeţ. Rută ocolotoare pentru traficul greu: DN17 Păltinoasa – Suceava, DN2 Suceava – intersecţie cu DN2H, DN2H Milişăuţi – Rădăuţi, DN17A Rădăuţi – Marginea.

Până în data de 15 iunie 2014, în județul Gorj, din cauza unor lucrări, se întrerupe circulația rutieră pentru toate categoriile de autovehicule pe DN66 Bumbeşti Jiu – Petroşani, între kilometrii 93+030 de metri şi 126, de luni până sâmbătă, între orele 6:00 şi 20:30, cu reluarea temporară a traficului în intervalul orar 12:00 – 14:30.

          Rute ocolitoare:

          -DN67 Târgu Jiu – Râmnicu Vâlcea, DN7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu – Sebeş – Simeria, DN66 Simeria – Haţeg – Petroşani;

          -DN67 Târgu Jiu – Drobeta-Turnu Severin, DN6 Drobeta-Turnu Severin – Orşova – Caransebeş, DN68 Caransebeş – Haţeg, DN66 Haţeg – Petroşani;

          -DN66 Târgu Jiu – Filiaşi, DN6 Filiaşi – Strehaia – Drobeta-Turnu Severin – Orşova – Caransebeş, DN68 Caransebeş – Haţeg, DN66 Haţeg – Petroşani.

Tot pe DN66, până la data de 30 septembrie 2014, între localităţile gorjene Iezureni şi Bumbeşti-Jiu(kilometrii 83+030 – 92+150), de luni până sâmbătă, între orele 8:00 şi 18:00, se restricţionează circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mică de 3,5 tone. Acestea circulă deviat, pe traseul Târgu Jiu (DN 66, kilometrul 83 + 30 de metri) – DJ 665 (Curtişoara – Tetila) – DC 3 (Tetila – Bumbeşti-Jiu) – Bumbeşti-Jiu (DN 66, kilometrul 92+150 de metri). Autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone vor tranzita tronsonul DN 66 cuprins între kilometrii 86 + 988 metri şi 90 + 363 metri, cu respectarea restricţiei de viteză de maximum 40 km/h şi a indicaţiilor piloţilor de circulaţie.

Pe DN1 Bucureşti – Braşov, restricţia de circulaţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, se aplică, pe toată perioada anului, de luni până joi în intervalul orar 6:00 – 22:00, iar de vineri până duminică pe tot parcursul acestor zile (în intervalul orar 0:00 – 24:00).

În judeţul Prahova au demarat lucrări de amenajare urbanistică pe bulevardul Republicii din oraşul Sinaia, între intersecţia cu DN1 şi strada Tudor Vladimirescu. Traficul rutier se desfăşoară deviat peDN1-varianta care trece prin dreptul gării. Întrucât accesul în centrul staţiunii dinspre Bucureşti se face din DN1 pe strada Frasinului, este posibil ca pe sensul de mers Bucureşti – Braşov să se formeze coloane de autovehicule. În vederea fluidizării traficului, le recomandăm conducătorilor auto care circulă pe sensul de mers Braşov – Ploieşti să permită autovehiculelor care semnalizează pentru a vira la stânga, către centrul staţiunii, efectuarea manevrei.

Cele mai citite

Andrei Rațiu a ajuns la o cotă de 7 milioane de euro!

Cota de piață a lui Andrei Rațiu (26 de ani), fundașul dreapta al celor de la Rayo Vallecano, a crescut semnificativ, ajungând la 7...

Renașterea lui De Gea! Cel mai bun portar din Serie A după un an fără echipă

David de Gea (34 de ani) a revenit spectaculos în fotbalul de elită după un an de pauză. Spaniolul, concediat în 2023 de Manchester...

Radu Drăgușin, gata să joace împotriva lui Wolves după accidentarea din meciul cu Nottingham!

Radu Drăgușin a ieșit accidentat în finalul partidei dintre Nottingham Forest și Tottenham, pierdută de londonezi cu 1-0, dar jurnaliștii englezi anunță că fundașul...
Ultima oră
Pe aceeași temă