Judecătorii de la Curtea de Apel Iaşi l-au condamnat pe un preot greco-catolic, în vârstă de 56 de ani, la un an de închisoare cu suspendare după ce, băut fiind, a accidentat mortal cu maşina un bărbat din localitatea vasluienă Muntenii de Sus, informează Mediafax. Magistraţii au redus cu şase luni pedeapsa dispusă inițială în cazul preotului de Judecătoria Vaslui, sentinţa respectivă fiind tot cu suspendare.
Accidentul a avut loc la începutul lunii noiembrie 2010. Atunci, preotul aflat la volanul mașinii personale, a accidentat mortal un bărbat de 50 de ani, care mergea pe lângă o căruţă, pe DN 24 Vaslui – Iaşi. Victima nu purta vestă reflectorizantă, iar căruţa nu era semnalizată corespunzător. În urma accidentului, Lucian Farcaş a fost dus la spital, pentru a-i fi recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În urma analizelor de laborator, s-a constatat că preotul avea o concentraţie de 0,66 grame/litru alcool pur în sânge. Preotul a contestat în instanţă raportul de expertiză criminalistică întocmit de procurori, cererea fiind respinsă însă de judecători.