6.3 C
București
duminică, 10 noiembrie 2024
AcasăSpecialÎn Transilvania, sistemul energetic național este branșat la firme private. Contracte de...

În Transilvania, sistemul energetic național este branșat la firme private. Contracte de zeci de milioane de lei se atribuie fără licitație

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a dispus verificări asupra lucrărilor atribuite și plătite de către Societatea de Distribuție a Energiei Transilvania Nord (EDTN), în condițiile în care anumite lucrări ar fi fost încredințate fără licitație.

O unitate care a realizat lucrări pentru EDTN este Sucursala de Întreţinere şi Servicii Energetice Transilvania Nord (SISETN), cu sediul la Cluj – Napoca.

Potrivit presei locale, în anul 2014, societatea Electrica SA, reprezentată de EDTN, a încheiat cu Filiala de Întretinere si Servicii Energetice Electrica Serv SA, reprezentată de SISETN, un acord-cadru privind furnizarea unor servicii integrate de mentenanță și proiectare.

În urma acestui acord – cadru, EDTN a direcționat către SISETN ample proiecte de investiții, dar fără realizarea procedurii de licitație publică.

De exemplu, în anul 2015, EDTN, condusă de directorul general Emil Merdan, a decis că are nevoie de modernizarea unor separatoare în stațiile de 110 kV. SISETN a primit această lucrare, a lansat o procedură de cerere de ofertă (nu de licitație) și a acceptat oferta unei firme din Buzău, numită Eximprod Srl. Firma din Buzău a livrat separatoarele iar SISETN le-a asigurat doar montajul.

Alți subantreprenori ai SISETN au fost firmele Ianus Srl. și Avril Srl. În cazul firmei Ianus, unul dintre asociați este Vasile Margin, în condițiile în care șeful SISETN, care a ales-o ca subantreprenor, se numește Adrian Margin.

Acordul-cadru dintre Electrica SA și FISE Electrica Serv a permis scurgerea de fonduri de la EDTN către SISETN în schimbul unor lucrări care n-au mai fost scoase la licitație.

Astfel, lucrările executate au avut costuri totale cu circa 30 la sută mai mari decât cele practicate pe piața lucrărilor și serviciilor, iar această diferență de preț a însemnat din start un profit pentru subantreprenori și pentru furnizorii de echipamente.

În anul 2015, EDTN a oferit către SISETN lucrări și servicii în valoare de peste 40 de milioane de lei. Pentru anul 2016, era prevăzută inițial direcționarea către SISETN a unor lucrări și servicii care ar fi totalizat 50 de milioane de lei.

Dar controlul din anul 2016 al ANRE a stabilit că lucrările de investiții comandate de EDTN nu pot fi asimilate lucrărilor de intervenții, deci nu țin de mentenanță, ceea ce înseamnă că nu se pot realiza doar pe baza unui acord – cadru de mentenanță.

Drept consecință, EDTN a fost obligată să sisteze comenzile către SISETN și să-și anunțe pe SEAP investițiile majore, care se doreau inițial a fi direcționate, fără licitație, către SISETN.

România Liberă a adresat câteva întrebări, pe acest subiect, prin mail, șefului EDTN, Emil Merdan, la data de 23 octombrie, dar până în present acesta nu ne-a oferit niciun răspuns.

Afacerile suspecte din Ardeal au generat și o interpelare parlamentară. În anul 2014., senatorul Valer Marian a adresat o interpelare ministrului Energiei, în care susținea că bani proveniți din asemenea lucrări ar fi servit la finanțarea campaniei electorale a PDL din anul 2012.

Conform acestei interpelări parlamentare, Adrian Margin a fost vicepreședinte al PDL Sălaj și șef de cabinet al deputatului PDL Lucian Bode – fost ministru al Economiei.

Ulterior, în februarie 2017, fostul ministru Lucian Bode a fost audiat de DNA, ca martor, în dosarul finanțării ilegale a campaniei PDL.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Volumul plăţilor instant, în România, a înregistrat o creştere de 92,94%, în primele 10 luni

Această evoluție arată interesul crescut şi încrederea utilizatorilor în tranzacţiile rapide şi sigure Datele Transfond relevă faptul că, în prezent, infrastructura de plăţi instant cuprinde...

Diferențele salariale pe regiuni se adâncesc: Angajații din București câștigă dublu față de cei din Teleorman

Salariile medii nete au crescut în aproape toate județele din România, majoritatea înregistrând creșteri de peste 10%. Excepție fac județele Cluj, Mureș și Gorj,...

Noi reguli pentru dobânzile aplicate de IFN-uri

Contractele de credit în derulare vor trebui să respecte noile plafoane ale dobânzilor Legea de plafonare a dobânzilor la creditele de consum IFN va intra...
Ultima oră
Pe aceeași temă