De Ziua Naţională a României, 1 Decembrie, în București se deschide Târgul de Crăciun, organizat în Piaţa Constituţiei.
De asemenea, joi seară, de la ora 19, în Piaţa Constituţiei a început să funcționeze iluminatul festiv.
Târgul de Crăciun se desfășoară între 1-30 decembrie, între orele 10:00- 22:00, în Piaţa Constituţiei. În acest cadru pot fi admirate personaje din povești, un târg de meşteşuguri, casa lui Moş Crăciun, patinoarul, caruselul și trenuleţul. Tot aici sunt programate concerte şi spectacole tradiţionale româneşti.
Pot fi degustate alimente din bucătăria autohtonă și se pot cumpăra cadouri și decoraţiuni de Crăciun.
În cadrul târgului va fi organizată campania umanitară “Dăruieşte, fii mai bun! Şi tu poţi fi Moş Crăciun!”. Vizitatorii pot dona jucării şi cărţi, care vor ajunge la copiii nevoiaşi.