Revolutionarii prezenti la lucrari, fara sa dea prea multe explicatii, au considerat oportuna inlaturarea lui Iliescu. A fost ales un Senat de Onoare al Revolutionarilor, compus din cinci membri si condus de presedintele Asociatiei „21 Decembrie 1989”.
„Sistematic, adevarul despre revolutie a fost ascuns”
George Costin, presedinte executiv BNR, a apreciat ca inlaturarea din functie a lui Ion Iliescu este urmarea atitudinii acestuia de a accepta, de-a lungul anilor scursi, tergiversarea anchetelor referitoare la evenimente: „Cat a fost presedintele tarii si a avut functie la BNR, nu a facut nimic pentru aflarea adevarului si nici nu am vazut fosti ofiteri (din Securitate, Militie sau Armata) pedepsiti pentru crimele din decembrie 1989. Putin i-a pasat de revolutionari, de problemele intampinate de acestia. A asistat impasibil si a gasit permanent fel de fel de explicatii cand ranitii, retinutii si fostii luptatori din revolutie erau denigrati si purtati de la o institutie la alta a statului pentru a-si cauta dreptatea”. Persoanele prezente la Brasov au cerut intensificarea demersurilor, interpelarea politicienilor si a altor reprezentanti ai autoritatii statului pentru urgentarea anchetelor in Dosarul „Revolutia”, redeschis in urma cu un an, cu putin timp inainte de a interveni termenul de prescriere a faptelor. Cu toate ca au trecut 16 ani de la evenimentele din decembrie 1989, ancheta nu este finalizata, iar cei condamnati pentru impuscarea, mutilarea sau arestarea abuziva a miilor de manifestanti daca pot fi numarati pe degetele de la o mana. „A trecut prea mult timp ca sa mai acceptam fel de fel de scuze. Iliescu ne-a mintit permanent si a gasit fel de fel de scuze si explicatii stupide ca sa nu pedepseasca vinovatii. Din cate ne-am dat seama, numerosi ofiteri vinovati de crimele din 1989 au fost ocrotiti si promovati, in toata perioada care a trecut, de Ion Iliescu si cei aflati la putere”, a declarat Dan Rada, revolutionar din Timisoara.
Inlaturarea fostilor securisti si comunisti
„Iliescu nu avea ce cauta in conducerea acestor asociatii. Nu s-a facut altceva decat sa se valideze o hotarare care exprima dorinta majoritatii. Iliescu trebuie sa ne lase in pace si sa ofere explicatii despre crimele care s-au intamplat. Nu am vazut criminali pedepsiti pentru activitatile desfasurate in decembrie 1989, ci doar mutilati si parinti de eroi-martiri care inca umbla pe holurile Parchetelor militare si ale Tribunalelor pentru aflarea adevarului si pedepsirea celor vinovati. Iliescu este cel care a ascuns adevarul! Iliescu ne-a mintit tot timpul si s-a folosit de miscarea revolutionara pentru a-si proteja oamenii care aveau de ascuns trecutul lor comunist. De asemenea, am mai decis sa ne adresam actualei conduceri a tarii, presedintelui Traian Basescu, pentru a obtine o pozitie oficiala in legatura cu Procesul Comunismului. La data de 11 martie a.c. se implinesc 16 ani de la Proclamatia de la Timisoara si speram sa existe si o decizie politica privind condamnarea comunismului”, a precizat Doru Maries, presedintele organizatiei „21 Decembrie 1989”. Reprezentantii asociatiilor de revolutionari au propus verificarea si inlaturarea din cadrul organizatiilor a tuturor celor care au facut parte din sistemul represiv al dictaturii ceausiste. Cu toate ca atat Legea 42/1990 – republicata, cat si Legea Recunostintei au prevederi clare in aceasta privinta, nu s-au facut cercetarile necesare. „In primul rand, Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii nu si-a facut datoria. Am adresat, conform legii, cereri pentru verificarea dosarelor revolutionarilor si raspunsurile au venit, incomplete, la perioade lungi de timp, fara nici un fel de explicatie credibila. Nu stim nici acum cine sunt securistii si fostii activisti de partid care s-au infiltrat si-si fac veacul prin diverse organizatii. Iliescu si-a acoperit fostii tovarasi si s-a folosit de revolutionari pentru a ascunde adevarul despre cele intamplate atunci, in decembrie 1989”, a mentionat Maries. Blocul National al Revolutionarilor a fost infiintat in anul 2002, prin fuziunea altor doua federatii: Uniunea Nationala a Organizatiilor Revolutionare din Decembrie 1989 (UNORD) si Consiliul de Onoare al Revolutionarilor din Decembrie '89 (CORD). Presedinti de onoare ai organizatiilor fondatoare au fost diverse personalitati ale vietii politice: Petre Roman, Sergiu Nicolaescu si, apoi, Ion Iliescu. Initial, statutul prevedea ca principalul scop al unificarii miscarii revolutionare era aflarea adevarului despre revolutia din decembrie 1989, identificarea si pedepsirea celor vinovati de crimele din acea perioada.
Reverificarea dosarelor
Reprezentantii organizatiilor de revolutionari au mai solicitat urgentarea procedurilor pentru aplicarea Legii Recunostintei (Legea nr. 341/2004) si verificarea, in cel mai scurt timp, a dosarelor de revolutionari, tinand cont ca din cele 21 mii de dosare au fost revalidate pana in prezent doar aproximativ 5 mii. Dupa aparitia Legii Recunostintei, din cei aproximativ 29 mii de revolutionari (luptatori pentru victoria revolutiei romane, raniti, retinuti, parinti de eroi-martiri), au mai depus cereri pentru preschimbarea certificatelor doar 21 de mii. Conform legii, termenul de finalizare pentru verificarea dosarelor este decembrie 2006. Din anul 1992, legea privind revolutionarii a suferit nu mai putin de opt modificari, iar reverificarea dosarelor a mai fost facuta de cel putin doua ori, fara rezultate notabile. „Reverificarea si revalidarea dosarelor de revolutionari trebuie facute conform legii. Legea Recunostintei prevede clar ca nu au ce cauta in randurile noastre cei care au facut politie politica sau au detinut functii de decizie in fostul aparat politic de represiune al lui Ceausescu. Ion Iliescu si acolitii sai au facut tot ce au putut pentru ca verificarea dosarelor sa nu se faca asa cum trebuie, tocmai pentru ca cei pe care i-au protejat sa nu fie deranjati, depistati si condamnati pentru faptele grave pe care le-au comis pe durata revolutiei”, a afirmat Sorin Preda, membru al asociatiei revolutionarilor din Cluj. BNR este o organizatie care grupeaza 132 de asociatii de revolutionari din toata tara si are aproximativ 19 mii de membri. La congresul de la Brasov au participat 1.500 de persoane si reprezentanti ai unor asociatii din cadrul societatii civile.