3.7 C
București
vineri, 8 noiembrie 2024
AcasăSpecialICCJ: Primul termen în dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis, în...

ICCJ: Primul termen în dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis, în 18 noiembrie

Dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis are primul termen în 18 noiembrie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), care va judeca recursul declarat de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), relatează Mediafax.

În 30 septembrie, ICCJ a admis în principiu recursul declarat de ANI la decizia Curţii de Apel Alba Iulia, care a anulat raportul prin care agenţia a constatat incompatibilitatea lui Iohannis.

Până în acest moment, cele două părţi au avut timp să formuleze în scris un punct de vedere asupra raportului şi l-au depus la dosar.

Instanţa supremă va decide definitiv dacă primarul Sibiului a fost în incompatibilitate în perioada în care a reprezentat municipiul în adunările generale ale acţionarilor societăţilor Apă Canal şi Pieţe sau dacă raportul ANI va fi anulat.

În 24 aprilie 2013, Agenţia Naţională de Integritate anunţa că a constatat că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, se află în stare de incompatibilitate întrucât are şi calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acţionarilor S.C. Apă Canal SA Sibiu, din 5 august 2010 şi SC Pieţe SA, din 30 aprilie 2009, ceea ce contravine prevederilor legale.

În septembrie 2013, Klaus Iohannis a câştigat procesul intentat ANI, după ce Curtea de Apel Alba-Iulia a admis contestaţia acestuia la raportul de evaluare prin care ANI constata că se află în incompatibilitate şi a dispus anularea raportului de evaluare. Decizia a fost contestată de ANI la instanţa supremă.

Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, pe 29 septembrie, cu o zi înainte ca ICCJ să îi admită, în principiu, recursul, că va candida la prezidenţiale indiferent de ceea ce se va întâmpla la instanţa supremă.

"Pot să vă spun că voi candida indiferent ce o să se întâmple. Candidatura mea este depusă, este definitivă şi voi fi pe buletinul de vot. Nu pornesc de la premisa că mâine se va întâmpla ceva deosebit la ICCJ", declara Iohannis, la Adevărul Live.

Klaus Iohannis a ţinut să precizeze că el porneşte de la premisa că va câştiga procesul.

"Nu am cum să pierd, în primă instanţă am câştigat şi încă foarte bine acest proces. Nu există nicio chestiune suplimentară faţă de ce s-a discutat pe fond şi nu există pentru mine niciun motiv să cred că aş putea să pierd acest proces, şi atunci, sigur, dacă ar fi un termen relativ rapid, s-ar judeca, aş câştiga procesul şi ar fi scoasă această chestiune din discuţia publică", a precizat liderul PNL.

Potrivit lui Iohannis, "ceilalţi sunt mai îngrijoraţi", iar el mai puţin. "Eu stau foarte solid cu acest caz, nu îmi fac niciun fel de probleme", a subliniat Klaus Iohannis.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă