O evaluare provizorie a ANAF arată că, la nivelul întregii ţări, există peste 20.000 de titluri executorii care însumează un prejudiciu estimat la circa şapte miliarde de lei, doar o treime din acest prejudiciu fiind însă acoperit de sechestre, se precizează într-un raport al Freedom House, citat de Agerpres.
Conform documentului citat, în noiembrie 2015, în cadrul ANAF a fost creată Direcţia de executări silite – cazuri speciale, care se ocupă strict cu punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti din dosarele penale.
Direcţia a devenit operaţională începând cu data de 1 ianuarie 2016, ea având 26 de angajaţi la nivel central şi câte nouă angajaţi pentru fiecare dintre cele opt direcţii regionale ale Finanţelor Publice.
În primele trei luni ale anului, cele 41 de administraţii judeţene ale Finanţelor Publice au introdus, dosar cu dosar, titlurile executorii în sentinţe penale pe care le aveau la acel moment, notează raportul.
„O primă evaluare realizată recent de Direcţia executări silite – cazuri speciale indică un număr de peste 20.000 de titluri executorii la nivelul întregii ţări, însumând circa 7 miliarde de lei prejudiciu. Tot din această primă evaluare rezultă că doar o treime din acest prejudiciu constatat de instanţe este acoperit de măsuri asigurătorii puse în faza de urmărire penală. În prezent, Direcţia de executări silite – cazuri speciale verifică datele introduse la nivelul administraţiilor judeţene. Date exacte sunt aşteptate la sfârşitul acestui proces de verificare”, se precizează în documentul citat.
Freedom House România a lansat, marţi, un Raport de diagnoză privind recuperarea prejudiciului şi confiscarea bunurilor dobândite prin infracţiuni.