Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au sesizat Tribunalul Bucureşti cu privire la un acord de recunoaştere a vinovăţiei în cazul fostului vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale a Medicamentului, Lazăr Iordache, acesta fiind de acord să execute patru ani de detenţie pentru dare de mită, cumpărare şi trafic de influenţă, scrie Mediafax.
„În perioada aprilie – iunie 2016, inculpatul Iordache Lazar i-a promis unei persoane cu funcţie de conducere din Ministerul Sănătăţii (martor în cauză) un procentaj de 5% din sumele alocate de Ministerul Sănătăţii pentru două spitale (destinate construirii unei staţii de epurare, respectiv pentru dotarea cu echipamente medicale), iar la data de 28 aprilie 2016 i-a remis suma de 125.000 lei pentru ca, pe de o parte, acest funcţionar din minister să semneze alocările bugetare către acele spitale şi, pe de altă parte, pentru ca acesta să îşi exercite influenţa asupra persoanelor responsabile din minister astfel încât banii să fie viraţi către spitale. Sumele de bani promise şi remise de Iordache Lazăr proveneau chiar din fondurile alocate de Ministerul Sănătăţii pentru realizarea, la cele două spitale, a proiectelor de construire a unei staţii de epurare, respectiv dotarea cu echipamente medicale”, explică procurorii într-un comunicat de presă.
Potrivit procurorilor DNA, Lazăr Iordache a promis sume de bani unei alte persoane influente din cadrul Ministerului Sănătăţii, după ce, martorul iniţial a fost schimbat din funcţie.
„În cursul lunii aprilie 2016, în aceleaşi circumstanţe, inculpatul Iordache Lazăr, i-a cerut şi a primit de la managerul unuia dintre spitale (martor în cauză) suma de 200.000 de lei – în două tranşe de câte 100.000 de lei – promiţându-i că va remite banii persoanelor din Ministerul Sănătăţii responsabile cu alocarea fondurilor necesare finalizării unuia dintre proiecte”, se precizează în comunicat.
Procurorii au pus sechestru pe bunurile lui Lazăr Iordache până la concurenţa sumei de 200.000 de euro
„În prezenţa apărătorului ales, inculpatul Iordache Lazăr, a declarat expres că recunoaşte comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv 4 ani închisoare şi interzicerea, atât pe perioada executării pedepsei, cât şi pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat”, arată DNA.