UPDATE 16.12: Audierea lui Sebastian Ghiță s-a încheiat. Potrivit Digi24, el a dat explicații în fața magistraților aproape două ore. Fostul deputat a refuzat să fie extrădat în România, pe motiv că „este persecutat politic în România”. Totodată, el a cerut înlocuirea arestului preventiv, a mai precizat Digi24.
16.00: Ministrul sârb al Justiției a declarat, pentru Mediafax, că instituţia va decide dacă Sebastian Ghiţă va fi sau nu extrădat, după ce Curtea Supremă din Belgrad, unde fostul deputat este audiat vineri, va stabili dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru aducerea sa în România. Continuarea AICI.
"Potrivit Convenţiei Europene de Extrădare, Curtea Supremă va decide dacă sunt îndeplinite toate condiţiile. După decizia Curţii, Ministerul Justiţiei va avea ultimul cuvânt în ceea ce priveşte extrădarea lui Sebastian Ghiţă", se arată în răspunsul Ministerul sârb al Justiţiei, transmis, vineri, către Mediafax.
UPDATE 14.30: Procesul pentru extrădarea lui Sebastian Ghiță a început. Fostul deputat a ajuns la sediul Curții Supreme din Belgrad, unde urmează să fie audiat.
Fostul deputat Sebastian Ghiță va fi audiat, vineri, la Belgrad, în vederea extrădării, şedinţa nefiind însă publică, potrivit unui anunţ al instanţei, informează Mediafax. Audierea mogulului IT va avea loc la ora 12.30, a anunţat Curtea Supremă din Belgrad.
În ceea ce priveşte cauzele din ţară în care este implicat fostul deputat, acesta va fi audiat luni prin videoconferinţă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul "Ponta-Blair". Audierea a fost amânată pentru că Sebastian Ghiţă a cerut să fie prezent avocatul ales din Serbia, au declarat surse judiciare pentru Mediafax. Fostul deputat ar fi trebui să fie audiat joi, prin videoconferinţă, procedura fiind amânată pentru luni pentru că nu era asistat de avocatul ales din Serbia.
Procurorii anticorupţie au cerut arestarea preventivă pentru Sebastian Ghiţă în dosarul „Ponta – Blair”, în care fostul deputat este acuzat de spălare de bani, avocatul acestuia precizând, săptămâna trecută, că Ghiţă vrea să participe activ la proces.
În prezent, Sebastian Ghiţă este în arest, în Serbia, după ce a fost depistat de autorităţi, la Belgrad, pe 13 aprilie. Pe numele fostului deputat au fost emise până acum mandate de arestare preventivă în lipsă, în două dosare ale DNA.
Pe aceeași temă:
Prietenia dintre Sebastian Ghiță și Victor Ponta l-a implicat și pe fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea. Cel puțin conform unor declarații publice ale fostului deputat PSD acum închis la Belgrad. Fostul premier Victor Viorel Ponta a avut o relație specială cu mogulul Sebastian Ghiță, care controlează direct sau indirect peste 50 de firme. Societăți care au beneficiat de contracte în valoare de zeci de milioane de euro, bani din bugetul de stat sau din fonduri europene, în timpul guvernării lui Ponta.
25.800.000 euro. Atât au încasat firmele controlate de fostul deputat pesedist Sebastian Ghiță de la Agenția Națională pentru Protecția Mediului.
Primăria Capitalei a contractat cu firmele lui Sebastian Ghiță lucrări de peste 27 milioane euro în mandatele de primar ale lui Sorin Oprescu. Cei mai mulți bani au fost cheltuiți de către Primărie pentru implementarea unui proiect pentru situații de urgență la nivelul Capitalei.
Fostul deputat pesedist Sebastian Ghiță și-a extins afacerile și în zona finanțelor publice. A beneficiat de contracte finanțate din fonduri europene, dar și din bugetul statului.
Firmele controlate direct sau prin interpuși de fostul deputat PSD Sebastian Ghiță au încasat peste 50.000.000 euro de la Serviciul de Telecomunicații Speciale.
Instituția statului român care a trimis cei mai mulți bani în conturile firmelor lui Sebastian Ghiță este Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
Au apărut public primele date financiare curente ale firmei lui Sebastian Ghiţă care şi-a cerut insolvenţa. Firma a înregistrat anul trecut afaceri de 295,6 milioane de lei, în scădere cu 6,7% față de anul 2015, în timp ce profitul net a crescut de peste patru ori, la 19,9 milioane de lei, conform cifrelor preliminare dintr-un raport al administratorului judiciar.
În urmă cu doi ani, directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), gen. Marcel Opriş, îi atrăgea atenţia preşedintelui ANAF, Gelu Ştefan Diaconu, că serviciul secret nu este suficient implicat în programele de dezvoltare a infrastructurii IT&C a Fiscului şi îi solicita remedierea situaţiei.