Poetul George Adrian Matus şi eseista Elena Pârlog sunt laureaţii Concursului internaţional literar ‘Toamnă bacoviană’, competiţie care a atras participarea a 110 competitori din Canada, Ucraina, Republica Moldova, Danemarca şi România, relatează Agerpres.
Organizatorii, filiala băcăuană a Uniunii Scriitorilor din România, Consiliul Judeţean şi Primăria Bacău, şi-au propus ca prin această manifestare, prilejuită de împlinirea a 130 de ani de la naşterea poetului simbolist George Bacovia, ‘să descopere, să sprijine şi să promoveze noi şi autentice talente din rândul tinerilor din România şi diasporă, dar să şi contribuie la cunoaşterea operei lui George Bacovia”, a declarat, pentru AGERPRES, scriitorul Calistrat Costin, preşedintele juriului.
Festivitatea de premiere, în cursul căreia au mai fost distinşi pentru locurile doi şi trei în competiţia de poezie Tiberius Majeri şi Raluca Şandor, iar în cea de eseuri Maria Pilghin şi Mariana Cigoli, a fost găzduită, vineri seara, în cadrul unui amplu eveniment omagial George Bacovia, de Centrul de Cultură şi Arte din Bacău.
Cu acelaşi prilej a primit laurii de învingător în Concursul de creaţie plastică inspirată din opera lui Bacovia pictorul Marius Crăiţă Mândră.
În perioada 15 – 17 septembrie, în municipiul Bacău, locul de naştere al poetului George Bacovia, au mai fost programate întâlniri cu scriitori, colocvii, spectacole, lecturi publice, expoziţii, recitaluri susţinute de orchestra şi formaţiile camerale ale Filarmonicii ‘Mihail Jora’, un spectacol liric susţinut de actorii Teatrului municipal ‘Bacovia’.
Suita de manifestări publice a avut drept corolar lucrările simpozionului ‘In memoriam George Bacovia’.
Cunoscuţi scriitori români, cadre didactice universitare, cercetători în domeniul literaturii au participat la întâlnirea aniversară omagială găzduită de Centrul de Cultură şi Arte şi Casa memorială a poetului din municipiul Bacău.
George Bacovia, distins în anul 1934 cu Premiul naţional, este apreciat de critica literară drept ‘cel mai ilustru reprezentant al simbolismului românesc’.