6.3 C
București
duminică, 10 noiembrie 2024
AcasăSpecialSe închide podul de la Agigea. Cât vor dura reparațiile

Se închide podul de la Agigea. Cât vor dura reparațiile

După aproape șapte ani, lucrările de reparație a podului de la Agigea, care traversează canalul Dunăre-Marea Neagră și face legătura între Constanța și stațiunile din sudul litoralului, vor lua sfârșit, iar restricțiile de circulație vor fi ridicate.

În prezent, se circulă doar pe cele două benzi centrale ale podului, iar viteza este limitată la 50 km/oră, așa că și în acest sezon, care mai are puțin și ajunge la final, aici s-au format cozi de mașini pe kilometri întregi.

La anul însă situația va fi cu totul alta. „Podul de la Agigea se va închide pe 12 septembrie, pentru că acum încă este vreme bună și există interes din partea turiștilor. În trei luni de zile se vor executa lucrările necesare, astfel încât la sfârșitul anului să se poată circula pe toate cele patru benzi”, a declarat pentru România liberă directorul general al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), Cătălin Homor.

El a explicat că lucrările vor continua cu executarea protecției anticorozive, finalizarea lor totală fiind prevăzută pentru luna septembrie 2017, însă ele nu vor mai afecta traficul rutier, care se va desfășura normal. Această soluție de deblocare a lucrărilor a fost convenită după luni de negocieri cu constructorul german.

Lucrările de consolidare a podului de la Agigea au început în 2011, atunci când la conducerea Ministerului Transporturilor era Anca Boagiu.

Cele mai citite

Prognoza meteo pentru duminică: Ploi, lapoviță și ninsori în sud și est, vreme însorită în vest și nord

Duminică, în sudul, estul și parțial centrul țării, persistă norii și ploile, care pe alocuri vor fi însoțite de lapoviță și ninsoare. În Carpații...

Avertisment ANPC: Atenție la produsele de post! Ce trebuie să verificați, înainte de a cumpăra

Directorul ANPC recomandă ca toate produsele să fie achiziționate doar din locuri amenajate și autorizate Pe data de 15 noiembrie începe Postul Crăciunului, care durează...

Firmele din sectorul 1, premiate de CCIB

Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), cu sprijinul Primăriei de sector, a organizat în Aula Carol I din sediul său istoric Topul...
Ultima oră
Pe aceeași temă