Peste 300.000 de persoane au solicitat azil în Uniunea Europeană, în al doilea trimestru al anului, ceea ce reprezintă o creștere de 6% față de primele trei luni ale anului 2016. Dintre aceștia, doar 0,1% au cerut azil în România, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), citate de Agerpres.
Astfel, în lunile aprilie-iunie 2016, aproape 187.000 de persoane au solicitat azil în Germania, ceea ce reprezintă un procent de 61% din totalul cererilor înregistrate. 27.000 de persoane au cerut azil în Italia, 17.800 în Franța, 14.900 în Ungaria și 12.000 în Grecia.
Pe de altă parte, doar 215 persoane au solicitat azil în România, în al doilea trimestru, ceea ce reprezintă doar 0,1% din totalul înregistrat la nivelul UE.
Raportat la populația din fiecare stat membru UE, în perioada aprilie-iunie 2016, cel mai mare număr de solicitanți de azil a fost înregistrat în Germania (2.273 de solicitanți de azil la un milion de locuitori), Ungaria (1.517 de solicitanți de azil la un milion de locuitori), Austria (1.241 de solicitanți de azil la un milion de locuitori) și Grecia (1.113 de solicitanți de azil la un milion de locuitori).
Cel mai mic număr de solicitanți de azil s-a înregistrat în Slovacia (doi solicitanți de azil la un milion de locuitori), România (11 solicitanți de azil la un milion de locuitori), Portugalia (15 solicitanți de azil la un milion de locuitori), Lituania (24 solicitanți de azil la un milion de locuitori), Cehia și Estonia (ambele cu câte 26 de solicitanți de azil la un milion de locuitori).
În funcție de țara de origine a solicitanților de azil, în trimestrul doi din 2016, aproape o treime (30%) au provenit din Siria, 16% din Afganistan și 11% din Irak. În cazul celor 90.500 de solicitanți de azil din Siria, 80% au fost înregistrați în Germania.