Ernst Strasser, fostul ministru austriac de Interne, a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare pentru corupție, într-un caz în care a fost implicat și Adrian Severin.
În 2011, o echipă de jurnaliști l-au filmat pe Ernst Strasser în timp ce promitea amendamente la legi europene în calitatea sa de eurodeputat, potrivit Mediafax.
Potrivit deciziei definitive a Curţii Supreme din Austria, Strasser, un conservator în vârstă de 58 de ani, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru că a acceptat să prezinte, în schimbul unei remuneraţii, amendamente la legi europene în 2010 şi 2011.
Politicianul austriac, constrâns să părăsească Parlamentul European în martie 2011, a atacat în apel decizia Tribunalului din Viena, din martie, prin care era condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare.
Curtea Supremă a respins luni acest apel, reducând totuşi pedeapsa cu şase luni. Fostul ministru din perioada 2002-2004 va putea cere să poarte o brăţară electronică după şase luni de închisoare, o dispoziţie care fusese exclusă de prima instanţă.
Într-un prim proces, Strasser a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare, dar Curtea Supremă a casat verdictul pentru viciu de formă.
Ernst Strasser a fost constrâns să demisioneze în martie 2011 din postul de eurodeputat, după ce a fost filmat de jurnalişti de la cotidianul britanic Sunday Times, care pretindeau că sunt lobby-işti.
Filmat cu camera ascunsă, în 2010 şi 2011, el a acceptat să prezinte amendamente favorabile unui grup de lobby, în schimbul unor remuneraţii de până la 100.000 de euro pe an. Înregistrările video au fost difuzate pe YouTube.
El şi-a susţinut întotdeauna nevinovăţia, afirmând în primul proces că îi suspecta pe lobby-işti că sunt agenţi secreţi şi că a intrat în jocul lor pentru a-i deconspira.
Jurnaliştii britanici au realizat filmări similare cu alţi trei eurodeputaţi, care s-au arătat de asemenea dispuşi să participe la acte de corupţie. Aceştia sunt românul Adrian Severin, slovenul Zoran Thaler şi spaniolul Pablo Zalba.
La începutul lui februarie, slovenul Thaler a recunoscut că a acceptat să influenţeze legile europene în schimbul unei remuneraţii şi a fost condamnat de un tribunal la doi ani şi jumătate de închisoare cu executare şi la plata unei amenzi de 32.250 de euro.