Dumitru Prunariu a fost audiat, vineri, la Parchetul Tribunalului Bucureşti în dosarul morţii suspecte a nepoatei sale, surse judiciare spunând că acesta nu a formulat acuzaţii la adresa personalului medical de la ambulanţa privată şi de la spital, scrie Mediafax.
Prunariu a fost însoţit de mama Arinei Prunariu, iar în scurta declaraţie dată şi-a menţinut poziţia pe care a avut-o până acum legat de decesul nepoatei sale şi nu a formulat acuzaţii în cazul echipajului de la ambulanţa privată sau al personalului medical de la Institutul „Matei Balş” din Capitală, unde fetiţa a decedat duminică dimineaţă, la scurt timp după ce fusese internată.
Parchetul Tribunalului Bucureşti a deschis un dosar de moarte suspectă în cazul nepoatei lui Dumitru Prunariu, în urma unei sesizări transmise de Spitalul Colentina, unde a fost dus duminică 9 august trupul neînsuflețit al fetei. În dosar a fost începută urmărirea penală cu privire la faptă, a precizat Parchetul Tribunalului Bucureşti.
Dumitru Prunariu a fost chemat la audieri după ce anchetatorii au finalizat lista cu numele persoanelor care urmează să fie audiate. Audierile vor continua săptămâna viitoare, în timp procurorii aşteaptă de la Institutul Naţional de Medicină Legală rezultatele analizelor de laborator care ar putea să indice exact cauza decesului fetiţei, au precizat sursele judiciare.