-0.2 C
București
miercuri, 1 ianuarie 2025
AcasăSpecialDuminică reîncep protestele anti-Ponta

Duminică reîncep protestele anti-Ponta

Piaţa Universităţii din București va fi duminică, între orele 17.00 şi 20.00, locul unui nou protest împotriva premierului Victor Ponta şi a guvernului pe care îl conduce. Cel puţin asta susţine pagina de Facebook sugestiv intitulată „Jos Guvernul Ponta!”. În jur de 1.800 de persoane şi-au confirmat participarea. O manifestaţie similară se va desfășura şi în Timişoara, în Piaţa Operei, tot între orele 17.00 şi 20.00.

Proteste mai sunt anunţate în Oradea, Deva, Sfântu Gheorghe, Ploieşti, Piteşti, Buzău,Craiova, Constanţa, Galaţi.

Organizatorii le cer românilor să-şi imagineze cum ar fi arătat o Românie condusă discreţionar de Victor Ponta şi PSD: „Televiziuni controlate de partid, informaţie cenzurată, legi făcute la telefon pentru baroni, graţierea pe bandă rulantă a marilor condamnaţi care strigă împotrivă DNA. Am fi avut România lui Sebastian Ghiţă, a lui Liviu Dragnea şi a baronilor locali. Control total. Ne-ar fi spus la televizor că e bine. Că e totul roz. Dacă ar fi câştigat, ne-ar fi spus că cei din diaspora au fost nişte golani. Că problemele sunt închipuite.” descriu timişorenii România lui Victor Ponta, scrie epochtimes-romania.com

 

Cele mai citite

Program special pentru instalațiile de transport pe cablu din Sinaia, în prima zi a anului

Telegondola şi telecabina care transportă turiştii din Sinaia către pârtiile situate la cota 2000, vor fi puse în funcţiune mai târziu, decât în ​​zilele...
Ultima oră
Pe aceeași temă