4.3 C
București
duminică, 29 decembrie 2024
AcasăSpecialDouă mari programe de înzestrare a Armatei Române se vor finaliza în...

Două mari programe de înzestrare a Armatei Române se vor finaliza în anul 2018. Celelalte șase rămân nerezolvate

Guvernul, prin MApN, va încerca să acopere în acest an două dintre cele opt programe de înzestrare a Armatei aprobate de Parlament și CSAT, a anunțat, luni, ministrul Apărării, Mihai Fifor, citat de Agerpres.

Cele două programe sunt achiziția primului sistem de rachete Patriot și implementarea acordului de cooperare industrială cu General Dynamics pentru producerea de transportoare blindate.

"Guvernul României, cu eforturi consistente, a alocat 2% din PIB pentru Apărare, subliniez, pentru Apărare. Din acești 2%, în jur de 38% sunt bani care se duc în programele de înzestrare a Armatei Române. Sunt investiții extrem de serioase, care au un acord prealabil al Parlamentului României, (….) sunt opt programe de înzestrare a Armatei aprobate de Parlamentul României, opt programe de înzestrare aprobate de CSAT, programe din care, anul acesta, vom încerca să acoperim două. Mă refer la achiziția primului sistem de rachete Patriot, nu am să vă dau suma exactă, este undeva la 700 de milioane de dolari. (…) Totodată, cu eforturi susținute, a fost semnat de către Ministerul Economiei un Memorandum cu General Dynamics, companie renumită în industria de armament internațională, și un acord de cooperare industrială . (…) Asta înseamnă determinarea României de a avea investiții în zona industriei de apărare românești", a spus Mihai Fifor, la Palatul Parlamentului, la conferința "Mari proiecte care pot dezvolta România".


Primele mașini blindate Piranha vor fi produse la o uzină din Elveţia, deși se anunțase că acest contract va aduce beneficii și industriei românești. Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a precizat că producătorul american va retehnologiza Uzina Mecanică Bucureşti, dar linia de fabricaţie va funcţiona abia la sfârşitul anului viitor. 

Ministrul a punctat că, în toate întâlnirile avute cu partenerii străini, atât el, cât și premierul Mihai Tudose și vicepremierul Marcel Ciolacu au transmis că România ''nu a plecat la cumpărături pe banii românilor'', ci pentru a aduce în industria de apărare programe de tehnologizare, acorduri de parteneriat industrial, transfer de tehnologie.

"Prin urmare, pe baza acestor acorduri care s-au semnat între Romarm, Uzina Mecanică București și General Dynamics, în România urmează să se producă transportoare blindate 8X8, transportoare de care va beneficia, în primă instanță, Armata României", a spus Fifor.

Ministrul a adăugat că, anul viitor, se intenționează demararea procedurilor pentru "achiziționarea, respectiv realizarea, în România, a patru corvete care să intre în dotarea Forțelor Navale Române".

"Este un program de tipul celui pe care l-am dezvoltat cu General Dynamics, adică, pe baza unei proceduri competiționale, să putem selecta o societate care să poată transfera în industria de specialitate românească tehnologie și să producă în România, lucru pe care-l dorim cu orice preț", a spus el.

Fifor a menționat și alte câteva programe avute în vedere pentru înzestrarea Armatei, ca o "combinație între a achiziționa, dar a și produce în România".

"Foarte importantă este cooperarea pe care o avem cu IAR Ghimbav, respectiv Airbus, pentru achiziționarea de elicoptere de clasă medie. Aceste elicoptere urmează să se producă pe linia de producție de la Brașov. (…) Pe de altă parte, s-au semnat primele documente cu o companie renumită tot în domeniul producției de elicoptere, mă refer la Bell Helicopters, pentru 45 de elicoptere. Este, practic, pentru prima dată când această companie ar urma să producă elicoptere în afara Statelor Unite și dânșii doresc să aducă în România o linie de producție", a declarat el.

Ministrul Apărării a subliniat și interesul existent pentru relansarea producției de la uzina de avioane de la Craiova pentru "modernizarea avionului Șoim".

"Este un avion de concepție românească, astfel încât să avem școală pentru aparatele F-16. Zilele trecute, una dintre companiile celebre Raytheon a semnat pentru că-și dorește ca în România să se poată produce subansamble pentru sistemele de rachete. (…) Mai mult decât atât, suntem în faza în care împreună cu Ministerul Economiei vom desemna un centru de excelență, pe de-o parte, pentru mentenanță la avioanele F-16 și lucrul acesta se va realiza în industria românească, și, totodată, pentru mentenanța rachetelor Patriot, pe care le achiziționăm și lucrul acesta se va realiza, desigur, în industria românească", a mai spus Fifor.

Ministrul a punctat și semnarea, în contextul vizitei președintelui Franței în România, a unui Memorandum cu compania franceză MBDA, producător de rachete, și Uzina Mecanică Ploiești, urmând ca în țara noastră să se producă "rachete cu rază scurtă și foarte scurtă de acțiune".

"Suntem în tratative pentru modernizarea mașinilor de luptă de infanterie. Și, în fine, poate un alt program extrem de important pentru noi este cel realizat în parteneriat cu Rheinmetall Germania și Uzina Mecanică Moreni pentru realizarea unui transportor blindat care ar urma să intre în producție la sfârșit de 2019, început de 2020. Toate acestea sunt programe care nu fac altceva decât să readucă bani în industria de apărare românească, urmând să revitalizeze acest sector extrem de important, pe de-o parte, pentru interesul de securitate națională pe care-l avem, pe de altă parte pentru a revitaliza o industrie extrem de profitabilă", a mai declarat Fifor.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Record de intervenţii Salvamont: 132 de persoane salvate în ultimele 24 de ore

Din totalul apelurilor primite, cele mai multe au fost pentru Salvamont Lupeni Dispeceratul Naţional Salvamont a anunţat duminică dimineaţă un “record nedorit” în acest sezon...

Escrocherie turistică în Satu Mare: Treizeci de turiști păgubiți

Grupul a formulat o plângere penală colectivă, depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare Treizeci de persoane, inclusiv doi minori, care au plătit...

Premierul Benjamin Netanyahu va fi supus unei operaţii de prostată, în plin conflict cu Hamas

Netanyahu a fost diagnosticat cu o infecţie urinară, cauzată de o hipertrofie benignă de prostată Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani,...
Ultima oră
Pe aceeași temă