Fosta şefă a Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC) Irina Jianu, condamnată la şase ani de închisoare în dosarul "Trofeul calităţii" şi la patru ani în cazul "Zambaccian", la care s-a adăugat un spor de nouă luni, a fost eliberată condiţionat de Judecătoria Bacău.
Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată de procurori, situaţie în care o instanţă superioară va stabili dacă Jianu va putea părăsi efectiv penitenciarul.
Magistraţii de la Judecătoria Bacău au decis ca Irina Jianu să fie liberată după ce fosta aceasta a stat în penitenciar doi ani şi şase luni, în urma condamnărilor din cele două dosare.
Irina Jianu a reuşit să-i convingă pe magistraţi că trebuie eliberată întrucât are peste 60 de ani, iar legea îi permite să execute doar o treime din pedeapsă.
Potrivit legii, poate fi liberat condiţionat condamnatul care a executat fracţia de pedeapsa prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor în muncă şi dă dovezi temeinice de îndreptare, ţinându-se seama şi de antecedentele penale. Tot legea stabileşte că fracţia de pedeapsă executată trebuie să fie de o treime, în cazul condamnaţilor trecuţi de vârsta de 60 de ani care au primit pedepse de cel mult 10 ani de închisoare.
Un alt argument prin care Jianu a reuşit să îi determine pe magistraţi să o elibereze a fost buna purtare, dar şi faptul că a redactat o lucrare ştiinţifică.
Curtea de Apel Bacău a decis, în 15 octombrie, printr-o sentinţă definitivă, adăugarea unui spor de pedeapsă de nouă luni de închisoare Irinei Paula Jianu, după ce aceasta a solicitat contopirea celor două pedepse din dosarele "Trofeul calităţii" şi "Zambaccian".
"Majorează cuantumul pedepsei principale rezultante de la şase ani închisoare la şase ani şi nouă luni închisoare", se arăta în sentinţa Curţii de Apel Bacău.
Irina Jianu este încarcerată la Penitenciarul Bacău, din luna iunie 2012.
Instanța supremă a condamnat-o pe Irina Jianu, tot în 15 octombrie, la cinci luni de închisoare cu executare, pentru dare de mită, în dosarul de corupţie privind lucrările de construcţie făcute la locuinţa mamei lui Miron Mitrea, decizia nefiind definitivă. În același dosar, Mitrea a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare.
La începutul acestui an, Jianu a fost condamnată la patru ani de închisoare în dosarul "Zambaccian", fiind acuzată de spălare de bani în formă continuată şi participaţie improprie la fals intelectual la legea contabilităţii în formă continuată. În acelaşi dosar, Adrian Năstase a fost condamnat la patru ani de închisoare, fostul premier fiind eliberat din penitenciar în luna august.