1.8 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialDosarul de șantaj Antena Group-RCS&RDS. Declarațiile lui Ioan Bendei

Dosarul de șantaj Antena Group-RCS&RDS. Declarațiile lui Ioan Bendei

Fostul administrator al RCS&RDS, Ioan Bendei, a declarat miercuri, la Curtea de Apel București, că Sorin Alexandrescu i-a sugerat că oricând poate să fie arestat, precizându-i că va face public contractul pentru drepturile de televizare a meciurilor din Liga I dacă RCS&RDS nu va încheia un contract cu Antena Group.

"În 16 aprilie 2013 am fost sunat de Sorin Alexandrescu. Mi-a propus o întâlnire. Eu ştiam din auzite despre el. Ne-am întâlnit la Marriott, în aceeaşi zi la ora 14.00. A scos două hârtii din buzunar şi mi-a zis că am probleme grave, că a intrat în posesia unui contract prin care se atestă că am dat şpagă. Mi-a dat de înţeles că aş putea fi arestat. M-am speriat şi nu ştiam ce să fac. Îmi era teamă că publicarea unei astfel de ştiri va avea consecinţe negative asupra cariere şi familiei mele. Mi-a dat termen trei zile, după care trebuia să vin cu un răspuns cu privire la încheierea unui contract între Antena Group şi RCS&RDS", a povestit Ioan Bendei, cel care ar fi fost şantajat de Sorin Alexandrescu, directorul general Antena TV Group SA.

Bendei a fost audiat la Curtea de Apel Bucureşti (CAB), miercuri, aproximativ trei ore, timp în care a povestit modul în care s-au desfăşurat lucrurile după prima sa întâlnire cu Alexandrescu. Mai exact, el a depus o plângere la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), iar următoarele întâlniri dintre Alexandrescu şi Bendei au fost înregistrate, pentru că acesta din urmă purta aparatură de captare a sunetelor.

Ioan Bendei a spus în faţa instanţei că acel contract cu care a încercat că să îl şantajeze Sorin Alexandrescu nu a fost o formă de a masca mita pe care RCS&RDS i-ar fi acordat-o lui Dumitru Dragomir pentru ca el să acorde firmei drepturile de televizare a meciurile din Liga I.

La termenul de miercuri, la Curtea de Apel Bucureşti, a fost audiat şi George Daniel Matiescu, director general al Intact Publishing SRL. El susţine că a semnat un set de scrisori ce urmau a fi transmise RCS&RDS, prin care se solicita un punct de vedere cu privire la contractul privind difuzarea meciurilor de fotbal.

"Scrisorile aveau inclus un termen foarte scurt de răspuns, iar eu am cerut modificarea şi prelungirea acelui termen. Ceea ce s-a şi întâmplat. Doar aşa am semnat scrisorile. Apoi le-am returnat celor de la juridic. Nu eu le-am expediat, nu ştiu de ce nu au primit număr de înregistrare. La ceva vreme după aceea, a venit DNA-ul. Între timp, am primit un răspuns sau două, pe care nu le-am repartizat niciunui jurnalist care să se ocupe de subiect pentru că aşteptam toate răspunsurile", a povestit Matiescu în faţa instanţei.

La termenul de miercuri, în afară de Bendei şi Matiescu, în sala de judecată a fost prezent doar Sorin Alexandrescu. Dan Voiculescu a transmis, prin avocatul său, o cerere prin care solicită să nu participe la proces.

Până la termenul următor, stabilit pentru 4 februarie, Dan Voiculescu trebuie să se decidă dacă doreşte să de declaraţie sau nu în acest proces. Sorin Alexandrescu a anunţat deja că vrea să fie audiat de instanţă, însă abia după ce înregistrările tuturor convorbirilor înregistrate de DNA îi vor fi puse la dispoziţie.

"Acuzaţiile sunt aduse exclusiv în baza convorbirilor, însă sunt pasaje care lispsesc. Sunt la dispoziţia dumneavoastră după ce ne vor fi daţi suporţii cu înregistrările convorbirilor", a spus Alexandrescu, la Curtea de Apel Bucureşti.

În acest dosar, fondatorul trustului Intact, Dan Voiculescu, şi fiica sa Camelia au fost trimişi în judecată în 1 octombrie 2013, alături de directorul general Antena TV Group SA, Sorin Alexandrescu, şi de fostul şef ANAF Şerban Pop.

Judecarea dosarului a început în 5 noiembrie 2013, iar după cinci termene, în 11 februarie, cauza a fost scoasă de pe rolul instanţei şi trimisă unui judecător de cameră preliminară, care să îndeplinească procedurile prevăzute de noul Cod de procedură penală.

Judecătorul de cameră preliminară a verificat legalitatea rechizitoriului şi a soluţionat toate excepţiile invocate de apărătorii inculpaţilor. În 23 aprilie, judecătorul a constatat că instanţa a fost legal sesizată cu acest dosar, dar şi că administrarea probelor şi efectuarea actelor de urmărire penală au fost făcute cu respectarea prevederilor legale şi a dispus începerea judecării cauzei.

Primul termen de judecată după ieşirea dosarului din cameră preliminară a fost stabilit la 11 noiembrie. Instanţa a amânat dezbaterile, pe motiv că reprezentanţii firmelor implicate în proces nu au avut reprezentanţi la acest termen, judecarea fiind amânată pentru 10 decembrie.

Potrivit DNA, Sorin Alexandrescu este acuzat de şantaj, iar Dan Voiculescu şi fiica sa, de complicitate la această infracţiune. Şerban Pop, preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală la data faptelor, avocat suspendat, este acuzat de folosire, în orice mod, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

În acelaşi dosar este judecat, pentru complicitate la şantaj, George Daniel Matiescu, director general al Intact Publishing SRL.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 16 aprilie – 21 mai 2013, în calitate de director general al SC Antena TV Group SA, Sorin Alexandrescu a exercitat, în mod repetat şi gradual, acte de constrângere asupra administratorului RCS&RDS Ioan Bendei, ameninţându-l cu darea în vileag a unor presupuse fapte de corupţie, astfel încât să îl determine să urmeze conduita impusă de inculpat.

Procurorii susţin că Alexandrescu "a exercitat acte de ameninţare cu publicarea, prin intermediul entităţilor media, a unor documente care, în opinia sa, argumentau o pretinsă faptă de corupţie săvârşită de partea vătămată, în situaţia în care acesta nu ar fi acceptat semnarea unui contract de retransmisie a posturilor de televiziune aparţinând SC Antena TV Group SA la un preţ dorit de inculpat".

Semnarea contractului în condiţiile impuse de inculpat, respectiv la o valoare 6.480.000 euro/an, pe o durată de cinci ani, ar fi garantat stingerea litigiilor existente pe rolul instanţelor, oprirea campaniei media împotriva RCS&RDS pe care o reprezenta partea vătămată şi a persoanelor din conducerea RCS&RDS, arată anchetatorii.

În rechizitoriu se precizează că actele de constrângere, prin ameninţare, s-au exercitat în mai multe feluri, respectiv verbal, prin afirmaţii legate de perspectiva declanşării unui scandal mediatic, precum şi prin intermediul unui spot publicitar prin care publicul era informat că vor fi făcute dezvăluiri cu privire la presupuse fapte de corupţie în care ar putea fi implicată partea vătămată.

Acest spot publicitar, arată DNA, a fost realizat din dispoziţia Cameliei Voiculescu şi a lui Sorin Alexandrescu, la 8 mai 2013, şi a fost difuzat în perioada 9 – 30 mai 2013, cu o frecvenţă de cinci ori pe zi (în total, de 401 ori) de toate posturile TV aparţinând SC Antena TV Group SA şi SC Antena 3 SA.

De asemenea, şantajul s-ar fi făcut prin înscrisuri având caracter de somaţie, emise de către Intact Publishing SRL, semnate de George Matiescu, în calitate de director general, şi trimise către partea vătămată şi către alte persoane, prin care, sub pretextul desfăşurării unei anchete jurnalistice, se solicitau relaţii privind împrejurarea care făcea obiectul şantajului, susţin procurorii.

"În contextul activităţilor descrise mai sus, cu ocazia mai multor întâlniri, inculpatul Alexandrescu George Sorin i-a reamintit părţii vătămate că singura posibilitate de a evita efectele negative produse de o campanie media privind persoana sa şi, implicit, activitatea pe care o desfăşoară în cadrul societăţii este semnarea contractului cu ANTENA TV GROUP, în condiţiile impuse. Informaţiile pe care s-a sprijinit Alexandrescu George Sorin pentru a exercita actele de şantaj la adresa părţii vătămate au fost obţinute de la inculpatul Pop Şerban, preşedinte al ANAF la acea dată. Astfel, în luna februarie 2013, acesta din urmă i-a remis lui Alexandrescu George Sorin un set cu documente provenind de la angajaţii Gărzii Financiare, în condiţiile în care, în calitatea sa de preşedinte al ANAF, era obligat să asigure confidenţialitatea informaţiilor obţinute, în virtutea funcţiei, de la angajaţi. În acest fel, Pop Şerban i-a asigurat lui Alexandrescu George Sorin un ascendent în discuţiile cu partea vătămată şi, totodată, un potenţial subiect de presă, iar pentru sine ulterior, a obţinut promisiunea că va fi sprijinit pentru menţinerea în funcţia de preşedinte al ANAF", se mai arată în rechizitoriul trimis instanţei.

DNA susţine că, prin intermediul site-urilor Income Magazin şi Jurnalul Naţional deţinute de SC Intact Publishing SRL, George Matiescu, în calitatea sa de director general, a girat publicarea unor ştiri negative la adresa societăţii reprezentate de partea vătămată, în scopul susţinerii actelor de şantaj exercitate de Sorin Alexandrescu. De asemenea, arată DNA, Matiescu a acceptat şi a semnat înscrisurile trimise la 24 aprilie 2013 către partea vătămată şi către alte persoane, în condiţiile în care acestea nu vizau niciun fel de investigaţie jurnalistică, ci erau acte de constrângere prin ameninţare cu publicarea detaliilor unor pretinse fapte de corupţie. La 23 aprilie 2013, la luarea deciziei de trimitere a acestor înscrisuri a participat şi Camelia Voiculescu, se arată în rechizitoriu.

"În contextul sprijinului acordat activităţilor exercitate de inculpatul Alexandrescu George Sorin pentru şi în numele S.C. ANTENA TV GROUP S.A. se înscriu şi emisiunile difuzate, începând cu data de 30 mai 2013, de postul de televiziune Antena 3 (deţinută S.C. ANTENA 3 S.A.), în sensul în care s-a urmărit exonerarea de răspundere penală a inculpatului, denigrarea sistemului judiciar, vizând influenţarea deciziei magistraţilor în ceea ce priveşte urmărirea penală şi judecata măsurilor preventive în prezenta cauză penală", au arătat anchetatorii în rechizitoriu.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă