1.4 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialDNA face percheziții la Serviciul de Medicină Legală din Arad

DNA face percheziții la Serviciul de Medicină Legală din Arad

Serviciul de Medicină Legală Arad a fost vizat, miercuri, de percheziții ale procurorilor DNA în dosarul în care se cercetează fapte comise în luna iunie, au declarat surse judiciare citate de Agerpres.

în dosar ar fi vorba de fapte de luare de mită pentru diminuarea rezultatelor la alcoolemie sub limita prevăzută de legislația rutieră pentru infracțiuni.

Procurorii anticorupție efectuează, miercuri, patru percheziții în județul Arad, dintre care una la sediul unei instituții publice, într-un dosar privind fapte comise în această lună, informează un comunicat de presă postat pe site-ul DNA.

"Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Serviciul Teritorial Timișoara efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție comise în cursul lunii iunie 2017. În cursul zilei de 21 iunie 2017, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 4 locații, situate în județul Arad, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice", precizează sursa citată.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Grupării de Jandarmi Mobilă "Glad Voievod" Timișoara.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă