-0.2 C
București
miercuri, 1 ianuarie 2025
AcasăSpecialDe 1 Mai, peste 500 de turişti au ales pârtiile din Sinaia

De 1 Mai, peste 500 de turişti au ales pârtiile din Sinaia

Peste 500 de turişti şi-au petrecut ziua de 1 Mai pe pârtiile din Sinaia, Valea Dorului şi Valea Soarelui unde se mai poate schia, acesta fiind însă ultimul weekend din sezon în care pârtiile mai sunt deschise iubitorilor sporturilor de iarnă, scrie Mediafax.

Acesta este ultimul weekend în care pârtiile din Sinaia, singurele din staţiunile de pe Valea Prahovei care încă sunt practicabile, mai sunt deschise, autorităţile urmând să declare apoi închis sezonul de schi. De asemenea, sute de oameni au mers, vineri, să facă grătare pe Valea Cerbului din Bucegi, loc care de mulţi ani îi atrage pe turiştii care vor să petreacă 1 Mai la munte, în aer liber.

10.000 de turişti se află în staţiunile de pe Valea Prahovei, unde petrec minivacanţa de 1 Mai. Cea mai căutată dintre staţiuni este Sinaia, unde gradul de ocupare a locurilor de cazare este de aproape sută la sută. Preţul unei nopţi de cazare în staţiunile de pe Valea Prahovei pentru această perioadă porneşte de la 65 de lei de persoană, tarif care include cazare şi demipensiune.

Cele mai citite

Program special pentru instalațiile de transport pe cablu din Sinaia, în prima zi a anului

Telegondola şi telecabina care transportă turiştii din Sinaia către pârtiile situate la cota 2000, vor fi puse în funcţiune mai târziu, decât în ​​zilele...
Ultima oră
Pe aceeași temă