In dosarul „Autostrazii Soarelui”, aflat acum la Departamentul National Anticoruptie – Sectia Teritoriala Constanta, Dana Nastase este acuzata de luare de mita. A ajuns in atentia anchetatorilor dupa ce reprezentantul unei firme care a participat la licitatie a declarat ca a dirijat spre aceasta importante sume de bani.
Conform dosarului intocmit de politistii Serviciului de Investigare a Fraudelor, actiunea a avut loc in perioada 2000-2001. In acea perioada s-a organizat o licitatie pentru construirea tronsonului de autostrada Cernavoda-Medgidia. Cum era de asteptat, in aceasta lupta s-au inscris si sapte firme din Constanta. Printre ele s-a aflat si SC Sell Prod SRL Constanta, reprezentata de administratorul Cornel Marcu si fostul director de marketing Cosmin Socoup. Pentru a avea un avantaj in fata concurentei, acestia au incheiat un precontract cu Administratia Nationala a Drumurilor Bucuresti, in valoare de 163 milioane de euro.
Acte false
Acest act a fost stampilat si semnat de un anume director Alexandru Negoita. Ancheta a scos la iveala faptul ca stampila nu mai era folosita de ani de zile si, mai mult de atat, directorul care si-a pus semnatura nu exista ca persoana. Pentru demararea proiectului, firma constanteana a platit, intr-o prima transa, 100.000 de dolari. Pentru ca nu s-a intamplat nimic, iar data inceperii lucrarilor inca nu le fusese stipulata, acestia au ajuns la Valentin Ionescu, un apropiat al Lianei Iacob, pe-atunci consilier de stat cu rang de ministru secretar de stat, prezenta in staff-ul fostului prim-ministru Adrian Nastase. Acesta le-a spus ca, pentru deblocarea lucrarilor, trebuie sa incheie un contract cu o firma de consultanta, respectiv SC „Trans Plus Consulting”, detinuta de nimeni alta decat Liana Iacob. Cum era de asteptat, in schimbul acestui serviciu afaceristii au mai platit inca 100.000 de dolari. Desi au fost bun-platnici, si de data aceasta au fost lasati balta.
Spaga ministeriala
Dosarul penal al autostrazii a fost deschis in urma unei plangeri inaintate de administratorul firmei „Copemar Impex” SRL, Iordache Petrache. El a reclamat faptul ca a descoperit ca pe numele lui a fost deschis un imprumut, pentru o suma destul de mare, fara sa aiba nimic la cunostinta. Plecand de aici, politistii au descoperit o intreaga „afacere” in spatele constructiei „Autostrazii Soarelui”. Mai mult de atat, Cosmin Socoup, arestat in alta cauza, le-a declarat procurorilor ca, in momentul in care se afla internat la Spitalul Penitenciarului Colibasi, a luat legatura cu Valentin Ionescu. Acesta i-a spus ca i-a dat Danei Nastase 100.000 de dolari, prin intermediul soferului acesteia, iar cealalta transa de 100.000 de dolari a ajuns la persoane din cadrul Ministerului Transporturilor. Desi plangerea in acest dosar a fost facuta in august 2004, acesta a fost trimis de Parchetul de pe langa Judecatoria Constanta catre DNA abia la sfarsitul lunii ianuarie.