7.4 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialCum te poate ucide o fotografie pe faleza Cazinoului din Constanța

Cum te poate ucide o fotografie pe faleza Cazinoului din Constanța

 

A vrut să aibă o amintire frumoasă de la malul mării. Cazinoul din Constanța, în ciuda faptului că este o ruină, a atras-o. S-a sprijinit de balustradă, iar soțul ei încerca să prindă cel mai bun cadru pentru o fotografie. Brusc, balustrada s-a rupt și femeia a căzut în gol de la aproape trei metri. A avut însă zile și a scăpat cu viață.

Toate acestea s-au petrecut marți seară, pe faleza din Constanța. Turista din Bacău a suferit mai multe leziuni și traumatisme. Un echipaj SMURD a ajuns repede la fața locului și a transportat-o la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, pacienta fiind conştientă în momentul în care a fost preluată de echipajul SMURD.  “Victima a suferit o fractură de coccis, dar a refuzat internarea, semnând că pleacă pe proprie răspundere“, a declarat ieri directorul medical al spitalului, dr. Mihnea Avram.

Reacția primăriei

Potrivit unui comunicat al Primăriei Constanţa, responsabilitatea privind calitatea lucrărilor aparţine constructorului. “Viceprimarul Decebal Făgădău a dispus efectuarea unei anchete interne de către o comisie formată din reprezentanţi ai Poliţiei Locale, Direcţiei de Gospodărire Comunală şi managerul de proiect. De asemenea, vor fi sesizate organele de Poliţie şi Inspectoratul de Stat în Construcţii. Constructorului i s-a dispus verificarea întregii balustrade pentru a se asigura că nu se vor mai repeta asemenea incidente. Lucrarea a fost realizată cu fonduri europene şi are o garanţie de cinci ani, întreaga responsabilitate privind calitatea lucrărilor aparţinând constructorului. În funcţie de rezultatele anchetelor, vor fi luate toate măsurile legale“, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Constanţa. Reprezentanţii Primăriei au spus că o vor contacta pe femeia rănită, precum şi familia acesteia pentru a le asigura suportul de care au nevoie.

Lucrări realizate cu fonduri europene

Faleza a fost reabilitată de firma constănțeană ABC Val, abonată la licitațiile organizate de Primăria Constanța. Proiectul „Restaurarea şi reamenajarea promenadei şi a spaţiilor verzi din zona Vraja Mării-Cazino-Port Tomis“ a costat 14.790.098,44 de lei, din care contribuţia Uniunii Europene a fost de 9.560.835,17 lei, cea a Guvernului României, de 2.100171,02 lei, iar a Primăriei Constanţa, de 3.129.092,25 de lei. Proiectul a fost demarat în mai 2012 şi, potrivit declaraţiilor lui Ani Merlă, directorul Direcţiei Dezvoltare Programe din cadrul Primăriei Constanţa, este „o mândrie pentru municipalitate“. Lucrările pentru restaurarea şi reamenajarea promenadei şi a spaţiilor verzi din zona Vraja Mării-Cazino-Port Tomis au presupus reparaţii şi refacerea zidurilor de sprijin, reabilitarea aleii de promenadă – faleza Cazino, a aleilor pietonale din parc, precum şi a scărilor şi a zidurilor de sprijin ale taluzurilor şi rampelor scărilor.

Legătura cu scutul antirachetă de la Deveselu

ABC Val este una dintre firmele care au câștigat multe licitații ale Primăriei Constanța, de la construcția de blocuri pentru tineri la ridicarea singurei, până acum, parcări supraetajate din municipiu. Firma este deținută de milionarul Vasile Costea. Acesta mai controlează și firma Ro Mat Construct, care a câștigat un contract atribuit de Ministerul Apărării Naţionale privind „achiziţia de kit gard de plasă, supra­înălţat cu sârmă ghimpată spiralată cu lamele tăietoare“ pentru Deveselu, judeţul Olt, adică locul unde armata SUA a construit scutul antirachetă. În 2014, ABC Val a înregistrat o cifră de afaceri de 104.618.725 și un profit net de 293.730 lei.

Primăria  Constanţa  a  sesizat  atât  Poliţia  municipiului  Constanţa,  cât  și Inspectoratul de Stat în Construcţii. 

Întrebări fără răspuns

Am încercat să contactăm și conducerea firmei ABC Val, pentru precizări și un punct de vedere. Le-am adresat mai multe întrebări: Balustrada falezei din zona Cazino, unde a avut loc ieri incidentul cu femeia căzută, a fost schimbată sau reabilitată?; Programul inițial prevedea schimbarea sau reabilitarea balustradei?; Care sunt măsurile pe care le-ați luat sau le veți lua pentru a preveni astfel de accidente?; Ce garanție au lucrările? Până la această oră, reprezentanții companiei nu au oferit niciun răspuns. În măsura în care o vor face, îl vom publica în edițiile viitoare.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă