Deși agricultorii români au ajuns să aibă cea mai mică subvenție la hectar din Europa, chiar și pe aceasta o vor primi cu întârziere, din cauza funcționarilor incompetenți ai statului român. Altfel, oamenii și-ar putea arăta nemulțumirea chiar și în stradă pentru că autoritățile nu îi ajută să facă față concurenței produselor străine, obligându-i să se descurce cu un profit anual care nu le dă posibilitatea de a investi în utilaje.
Softul sistemului informatic al Agenției de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) s-a defectat exact în ultimele zile în care fermierii își mai puteau primi o parte din subvenția la hectar acordată de stat. Un total de 700.000 de fermieri ar trebui să încaseze 53 de euro pe hectar, avansul subvenției, dar numai 250.000 fuseseră introduși în baza de date la finalul săptămânii. Agricultorii ar fi trebuit să primească în total aproximativ 400 milioane de euro. Chiar dacă Ministerul Agriculturii a anunțat că angajații APIA vor lucra peste program, e greu de crezut că toți fermierii vor putea primi avansul din subvenție până astăzi, ultima zi acceptată de Uniunea Europeană pentru această plată. Trebuie spus că Ministerul Agriculturii a avut la dispoziție o lună și jumătate pentru a face aceste plăți, iar faptul că s-a ajuns în ultima zi a termenului-limită denotă incompetența autorităților. Fermierii care nu vor primi acești bani vor mai avea de așteptat încă două luni. În acest caz, vor fi nevoiți să ia credite de la bancă cu dobânzi mari pentru a nu compromite producția de anul viitor.
Acest neajuns se adaugă la nenumărate altele care au deteriorat condiția fermierului care muncește între câteva zeci până la maximum 200 de hectare de teren. El este nevoit să își cumpere utilaje luând credite fără dobânzi preferențiale pentru agricultură și primește o subvenție anuală de numai 157 de euro, cea mai mică din Europa, în condițiile în care media UE pentru aceste plăți este de 270 de euro/hectar. Pentru cei care au sub 30 de hectare, subvenția este de 190 euro la hectar. În Uniunea Europeană, cea mai mare subvenție pe suprafață o iau fermierii din Malta, aceștia primind 600 de euro/ha. De asemenea, sume considerabile se oferă și agricultorilor din Olanda (459 euro/ha), Grecia (418 euro/ha), Italia (394 euro/ha), Franța (291 euro/ha), Polonia (212 euro/ha), potrivit portalului stiriagricole.ro. Chiar dacă prin eforturi uriașe și-au cumpărat tractoare performante, iar astăzi își duc turmele de oi cu cu tirul mai curând decât făcând transhumanță, cifrele seci vorbesc despre un fermier care mai degrabă se încăpățânează, cu eforturi considerabile, să își conserve afacerea și tradiția.
Cât este venitul unui angajat
Valentin Popa are 27 hectare în proprietate și muncește în total 120 de hectare. Este cel care ne-a declarat că, din cauza întârzierilor plăților făcute de APIA, pe 1 decembrie femierii vor ieși în stradă la București, unde sunt așteptate câteva mii de persoane, dar și în principalele orașe ale țării. El ne-a precizat că profitul la hectar, anual, la porumb nu este mai mare de 100 de euro în condițiile în care anul acesta a scos 4,7 tone la hectar. Altfel zis, dacă muncești 100 de hectare, câștigi în jur de 10.000 de euro anual, adică un venit de 850 de euro pe lună, un salariu echivalent pentru o poziție medie (nu de management) dintr-o companie multinațională de servicii din București. Îl întreb dacă nu i se pare prea puțin, iar el îmi spune: „Nu e atât de puțin pentru că e afacerea ta. Dacă ai munci pentru alții, nu ai lua un asemenea salariu, ci vreo 1.000-1.500 de lei”. În agricultură, principalele cheltuieli se împart astfel: 20% la combustibil, 25% îngrășăminte, 45% lucrările, iar 15% cheltuieli cu personalul, iar randamentul este de 30%. Potrivit Ministerului Agriculturii, în ultimii ani producția medie în România la hectar a fost de 4,8 tone în 2014, 4,4 tone în 2013, 2,2 tone în 2012 și 4,5 tone în 2011. Dacă luăm o medie de 4,5 tone la hectar, la un preț de 112 euro pe tonă (potrivit agrointel.ro), rezultă un câștig anual la hectar de 504 euro la hectar. Specialiștii susțin că randamentul este de 30%, adică un profit anual la hectarul de porumb de circa 150 de euro. În cazul în care cultivi 100 de hectare, profitul ar fi de 15.000 euro. Lunar, un fermier care muncește 100 de hectare ar câștiga suma de 1.250 euro, cam cât salariul unui angajat într-o companie de IT.
Fermierii sunt supărați pentru faptul că, deși autoritățile cunoșteau calendarul de plăți – care putea începe pe data de 16 octombrie –, APIA a așteptat până în ultimele zile să înceapă efectuarea respectivelor plăți. Autoritățile au avut 45 de zile pentru a plăti subvențiile. Fermierii cer demisia directorilor de la APIA, iar Valentin Popa acuză că „în această instituție sunt cinci angajați la un director. Eu m-am întâlnit, cu fostul ministru al Agriculturii Daniel Constantin, care ne-a promis, la începutul lunii noiembrie, că până pe 5 ale lunii vom avea banii de subvenții în cont. Nu s-a întâmplat asta”. Problema este că această eventuală întârziere a plății subven—ției i-ar putea duce în imposibilitatea de a-și plăti dările la stat, dar și ratele la bănci. “Eu trebuie să plătesc taxele către ANAF, care până acum mi-a trimis trei somații, trebuie să plătesc impozit pe teren, impozit pe profit și impozit pe venitul din arendă, în jur de 270 de lei pe hectar. Și tu, stat român, pentru că ți s-a defectat softul de la APIA îmi dai subvenția cu întârziere și, se pare, doar în februarie”, a precizat Valentin Popa. Trebuie spus că aici nu ne referim la companiile cu exploataţii semi-industriale şi industriale care lucrează sute, chiar mii de hectare și care, datorită investițiilor masive, pot scoate și 8-9 tone de porumb la hectar. Trebuie spus că pe 49% din suprafața arabilă a României se cultivă porumb.
Am cerut, de vineri dimineață, un punct de vedere de la Ministerul Agriculturii, dar nu am primit răspuns.
Oficial. Cine e vinovat
Siveco și Teamnet sunt firmele care au creat sistemul folosit de APIA, în baza unui contract care a costat 14 milioane de euro. În 2014, a avut loc o a doua licitație, câștigată tot de aceleași firme, prin care sistemul urma să fie extins. Pentru asta, consorțiul va încasa 34 de milioane de euro în următorii trei ani. Teamnet a fost înfiinţată de omul de afaceri Sebastian Ghiţă, trimis astăzi în judecată pentru trafic de influență. Siveco este o companie care a câștigat numeroase afaceri cu statul, fiind implicată în celebrul dosar Microsoft, unde mai mulți miniștri au fost puși sub acuzare. Cele două companii afirmă acum că softul nu funcționează la parametrii doriți deoarece au fost înștiințați târziu de către conducerea APIA despre modul în care se vor face plățile. Mai mult, Siveco și Teamnet susțin că termenul de 30 noiembrie pentru plata subvențiilor în avans către fermieri este unul „cvasi-imposibil”, pentru că APIA ar fi semnat foarte târziu contractul pentru sistem. Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, pare să își fi însușit această poziție și a amenințat cu demiteri în rândul șefilor APIA.
Noi nu mai vrem pământ
În România s-a murit pentru pământ la propriu, la 21 februarie 1907, o dispută minoră între țăranii din localitatea Flămânzi și administratorul companiei Fischer s-a transformat într-un protest. Vestea protestului țărănesc s-a propagat în toată Moldova, țăranii au întocmit petiții pentru dreptul la pământ, cerând reducerea dijmelor pământului. În primăvară, țăranii au extins revoltele, au ocupat moșiile și au distrus casele boierilor. După extinderea revoltelor în Muntenia, generalul Averescu a mobilizat armata împotriva țăranilor, mergând până la bombardarea satelor. Peste 11.000 de țărani au plătit cu viaţa dreptul de a avea pământ. La sfârșitul deceniului al V-lea, începutul deceniului al VI-lea, atunci când mulți țărani – unii pe nedrept considerați chiaburi, alții pentru că nu au vrut să se lepede de pământul moștenit din strămoși – au luat calea pușcăriilor ori au fost pur și simplu împușcați, noaptea, mișelește, la o margine de pădure. Colectivizarea s-a terminat oficial în anul 1957. Atunci, țăranii nu mai aveau în posesie nici măcar un centimetru de pământ. Dar cu ce preț au reușit comuniștii această deposedare forțată a țăranilor, de pământ? La plenara Partidului Muncitoresc Român din anul 1961, cu patru ani deci înainte de încheierea oficială a colectivizării, Gheorghiu Dej declara că în timpul maximei terori, în anii 1949-1952, au fost trimişi în judecată 80.000 de ţărani, între care şi ţărani muncitori, 30.000 fiind judecaţi în procese publice.
După 1990, sărăcia, migrația la oraș sau în Occident, ofertele de expropriere acceptate la prima strigare au declanșat în țărani ceea ce marii moșieri sau comuniștii, în perioada lor de maximă exploatare, nu au reușit: renunțarea la propria glie. Procentul de pământ deținut în proprietate de străini este de 10-15%, potrivit estimărilor Ministerului Agriculturii. Dar studii independente spun că în jur de 20%-30% din terenul arabil al ţării aparţine cetăţenilor străini din UE, în timp ce alte 10% aparţin unor persoane rezidente în alte state decât cele UE. Cristian Vlad, unul dintre cei mai buni cunoscători ai lumii rurale, fiind realizatorul popularei emisiuni “D’ ale lu’ Mitică” de la TVR, mi-a declarat că pământul poate rămâne o carte câștigătoare, dar numai cu ajutor de la București: “Infrastructura sătească – şi tot ce implică ea – nu e insurmontabilă. Pe alocuri seamănă cu Evul Mediu. Dar există şi destule locuri care sunt extraordinare. România este o ţară a contradicţiilor. Oameni geniali, dar şi ticăloşi sau imbecili. Rămâne de lucrat la proporţii. Reindustrializarea României e o idee, dar o idee scumpă. Satul românesc e mult mai la îndemână pentru a-l face să funcţioneze. Administraţia nu trebuie decât să-i creeze condiţii, infrastructura, reducera birocrației, a corupţiei… căci în rest oamenii ştiu ce au de făcut. Renaşterea României va veni cândva tot de la sat”.
