5.3 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăSpecialCum arată profilul psihologic al poporului român

Cum arată profilul psihologic al poporului român

Un studiu a cărui realizare s-a întins pe mai mulţi ani arată că românii sunt cinici și sceptici, dar creativi și inteligenți. Cercetarea științifică este condusă de profesorul Daniel David, de la Universitatea Babeș-Bolyai.

Un grup de 40 de cercetători științifici, coordonați de profesorul clujean Daniel David de la Universitatea Babeș-Bolyai, a refăcut un studiu realizat în urmă cu un secol, de profesorul Constantin Rădulescu-Motru. Atunci, acesta publica una dintre lucrările fundamentale ale culturii române: Psihologia poporului român.

Care sunt atributele românilor

Românii sunt cinici, sceptici, conformiști în unele situații, indisciplinați în altele, îi preocupă binele altora doar dacă fac parte din familia lor și sunt defensivi, ceea ce uneori, duce la complexe de inferioritate. Cu toate acestea, românii sunt creativi și inteligenți, însă nu știu cum să-și valorifice deșteptăciunea.

“Potențialul pentru inteligență al românilor este foarte ridicat. Numai dacă ne uităm la performanțele educaționale, adică cum ne punem inteligența la lucru, performanțele la testele PISA, de exemplu, arată că avem unele dintre cele mai scăzute performanțe din țările europene”, a declarat Daniel David după publicarea rezultatelor studiului.

Cercetarea mai arată că românii caută puterea socială, dar de multe ori în mod ipocrit, pentru că ei se raportează la o cultură de tip colectivist, mai spune profesorul Daniel David.

„Aproape toate țările Uniunii Europene nu au un profil colectivist, ci unul autonom, individualist. Doar Portugalia, Grecia, Bulgaria și noi avem un profil colectivist. Într-un profil colectivist este foarte greu să valorifici potențialul pentru creativitate și inovare, fiindcă o cultură colectivistă mereu pedepsește ieșirea din front, mereu pedespește diferența”, a mai spus psihologul clujean.

Rezultatele studiului au fost obținute în urma analizării răspunsurilor a peste 50.000 de subiecți cu vârs­te cuprinse între 2 și peste 80 de ani. Potrivit cercetătorilor,  concluziile trase ar putea fi folosite de autorități pentru a contura politici publice mai eficiente. “Știind că ai un popor care este foarte sceptic, care este cinic, care este cam indisciplinat, când propui politici publice trebuie să ai grijă când scrii textele respective, să le supui înainte discuției publice, astfel încât să îi lași pe cei cinici să își exprime ideile, să fii foarte clar și explicit în textul pe care îl scrii”, a mai spus psihologul clujean.

Românii, comparați cu alte popoare

Poporul ideal sau perfect” nu există pentru psihologi. Însă pentru a afla profilul psihologic al unei națiuni sau trăsăturile „sufletului românesc”, cercetătorii clujeni au comparat, în cadrul aceluiași studiu, personalitatea românilor cu cea a mai multor popoare. Românii au fost comparați cu americanii, cu indienii, cu chilienii, dar și cu spaniolii, italienii sau germanii. Studiul realizat la Cluj a urmărit cinci trăsături sau caracteristici de personalitate: agreabilitatea, extraversiunea, adică înclinaţia psihologică către lucrurile exterioare şi adaptarea la ambianţă, deschiderea psihologică, conştiinciozitatea şi nevroticismul, care se referă la flexibilitatea afectivă. Printre primele concluzii trase de psihologii clujeni, în urma comparației românilor cu alte popoare a fost că noi suntem mai puțin conștiincioși decât americanii, de exemplu. Însă românii dau dovadă de o adaptabilitate mult mai mare decât reprezentanții altor popoare.

Profesorul Daniel David a inițiat acest studiu în 2007. El a utilizat baterii internaționale de teste psihologice, pe care le-a adaptat specificului românesc. 

Cine este Daniel David

Coordonatorul cercetării, Daniel David, este profesor de știinte cognitive clinice la UBB, director fondator al Departamentului de Psihologie Clinică și Psihoterapie din cadrul Universității Babeș-Bolyai. De asemenea, este profesor universitar adjunct la Mount Sinai School of Medicine New-York, SUA, și formator în psihoterapie rațional-emotivă și cognitiv-comportamentală la Albert Ellis Institute, SUA.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu îi cere demisia lui Ioan Chirteș, președintele Comisiei pentru controlul SRI

Premierul Marcel Ciolacu îi cere miercuri demisia preşedintelui Comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteş, după afirmaţiile sale privindu-l pe George Simion, el arătând că...

Amenzi record în industria alimentară: ANSVSA a aplicat sancțiuni de 1,6 milioane de lei

Controalele au fost desfășurate în luna octombrie, la nivel național și s-au soldat cu peste 300 de sancțiuni contravenționale și avertismente Inspectorii Autorității Naționale Sanitare...

China este în căutarea creșterii economice pierdute. Cât de fondată este teama de un război economic cu Trump?

China a intrat în centrul atenției investitorilor datorită pachetelor de stimulare gândite de Partidul Comunist Chinez, care au impulsionat piețele globale, însă, deși indicii...
Ultima oră
Pe aceeași temă