» Premierul Calin Popescu Tariceanu, aflat la reuniunea sefilor de guverne din tarile est-europene, agreeaza compromisul propus de Franta pe tema reducerii emisiilor de gaze poluante. Potrivit acestuia, 10 la suta din certificatele de emisii de gaze pe care marii industriasi trebuie sa le cumpere vor putea fi obtinute gratuit.
» Ecologistii sustin ca in contextul crizei financiare si al recesiunii economice guvernele europene ar putea ceda si mai mult in fata marilor poluatori, marele perdant fiind mediul.
Premierul Calin Popescu Tariceanu a declarat, sambata, dupa reuniunea sefilor de guverne din tarile est-europene din Polonia, ca in urma discutiilor s-a conturat un posibil compromis pe tema proiectului european privind reducerea emisiilor poluante cu 20% pana in 2020. Romania, alaturi de Polonia, Ungaria, Slovacia, Bulgaria, Cehia, Letonia, Lituania si Estonia au semnat, la sfarsitul lunii octombrie, un acord pentru a bloca pachetul, cu motivatia ca producatorii lor de energie nu au suficiente fonduri pentru a concura cu companii din Europa de Vest. Reuniunea de la Gdansk, la care a participat si presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy, in calitate de sef in exercitiu al UE, survine cu o saptamana inaintea Consiliului European, cand cele 27 de state ar trebui sa se puna de acord cu pachetul Energie-schimbari climatice.
Presedintele Sarkozy nu a reusit insa sa le convinga pe cele noua state sa adopte acordul in varianta initiala, insa sustine ca "lucrurile se misca in directia cea buna" si spera ca, la Consiliul de iarna, sa se ajunga la o intelegere.
Potrivit sefului Guvernului roman, "solutia agreabila", propusa de presedintia franceza a Uniunii Europene, s-ar baza pe principiul solidaritatii europene intre statele puternic dezvoltate economic si cele mai putin dezvoltate in baza caruia "va exista un volum de 10 la suta din valoarea certificatelor de emisii care vor fi distribuite tarilor". Sulfina Barbu, fostul ministru al Mediului, ne-a explicat ca acest compromis inseamna ca cele noua state ar urma sa plateasca 90 la suta din certificatele de emisii de gaze aferente fiecarei tari, in timp ce restul de zece procente ar urma sa fie date cu titlu gratuit. Codruta Nedelcu, directoarea executiva a Asociatiei ARIN, sugereaza ca problema ar fi catre ce firme vor fi distribuite aceste certificate: "Sper ca ele sa fie stabilite la nivelul Comisiei Europene, si nu de Guvern".
Fostul ministru al Mediului ne-a spus ca, in conditiile in care in Romania nu s-au platit aceste certificate de emisii de gaze, iar in perioada 1990-2005 tarile est-europene au redus cu sase la suta emisiile din totalul celor 20, acordul, in forma actuala, "este un dezavantaj si ar trebui un compromis mai larg pentru a putea fi acceptat". De altfel, premierul Tariceanu a spus ca va incerca sa obtina un procent mai mare de certificate gratuite, insa, din punctul sau de vedere, aceasta solutie este "corecta pentru toata lumea".
Sulfina Barbu socoteste ca, in cazul in care nu se acorda gratuit un numar mai mare de certificate, "mai ales in industria mare, in domeniul energetic, s-ar dubla efortul financiar", iar consecinta ar fi ca "pretul energiei, mai ales in contextul crizei financiare, sa creasca pentru populatie". De altfel, si Italia, si Polonia au motivat opozitia fata de acest proiect tocmai prin faptul ca ar determina o crestere cu 17 si, respectiv, 50 de procente a pretului la electricitate.
In schimb, ecologistii sustin ca problemele mediului vor fi date uitarii in fata protejarii industriei. De altfel, acestia argumenteaza ca este posibil ca statele sa mai faca si alte concesii pentru a-i apara pe marii industriasi. Presedintele Fundatiei pentru Parteneriat, Laci Potoczki, considera ca "in contextul actual al crizei financiare o sa se vorbeasca tot mai putin despre clima, poate numai in cazul unor catastrofe naturale". De aceeasi parere este si Codruta Nedelcu, care crede ca "pe perioada crizei se vor face presiuni pentru a se da deoparte mediul. Industriasii vor ameninta ca vor da oamenii afara, ca vor pleca din tara, ceea ce va genera probleme sociale, iar guvernele vor trebui sa mai cedeze".
» Facilitati
Marii poluatori autohtoni sunt SIDEX Galati, PETROM si Lukoil din cauza rafinariilor pe care le detin, ALRO Slatina, ArcelorMittal. Prin vocea ministrului Mediului, Attila Korodi, Romania s-a opus constant adoptarii Acordului european energie-schimbari climatice deoarece "vom asista la o migrare a investitorilor in afara UE". Codruta Nedelcu sustine ca "putinii investitori fac presiuni pentru ca Romania le acorda facilitati pe care nu le au in tara de origine: forta de munca ieftina si norme de munca relaxate".
De altfel, multi dintre marii poluatori din Romania sunt companii straine care au preferat sa isi mute tehnologiile aici, unde ministerul le acorda termene foarte mari, timp in care isi pot rezolva problemele. In acest sens, Codruta Nedelcu crede ca "este posibil ca, in cazul in care acordul va fi aprobat in aceasta varianta, termenele sa se mareasca de la sase la 12 luni" tot pentru a-i proteja pe poluatori, astfel. "costurile vor fi si mai mari" pentru protejarea mediului.