35 C
București
luni, 1 iulie 2024
AcasăSpecialCrin Antonescu, ATAC DUR la adresa lui Ponta

Crin Antonescu, ATAC DUR la adresa lui Ponta

Senatorul PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, la Realitatea TV că atitudinea premierului Victor Ponta de a spune că este victima unui abuz din partea justiției este exagerată.

"Din punct de vedere politic, este o grozăvie, o catastrofă, să fii prim-ministru Victor Ponta și să spui: în România se fac abuzuri și eu însumi sunt victima unui abuz din partea justiției, DNA. Nu se poate să spui asta când ești prim-ministru și ești, atunci era, șeful celui mai mare partid din Parlament. Nu e în regulă. Tu ca politician răspunzi de aceste lucruri", a semnalat Antonescu.

În acest context, politicianul a mai precizat că datoria politicenilor este să construiască mecanisme prin care care justiția să fie independentă și a semnalat că "uneori, ai impresia că toată clasa politică s-a transformat într-un cor de țuțeri ai DNA".

"Uneori ai impresia că toată clasa politică s-a transformat, dar toți — PSD, PNL, Putere, Opoziție, într-un cor de țuțeri ai DNA, ceea ce e inutil și destul de stânjenitor. Datoria politicienilor este să creeze legi, să construiască și să respecte mecanisme în care justiția să fie cu adevărat independentă, dar orice s-ar întâmpla (…) dinspre sau înspre DNA, nu putem lăsa responsabilitatea acolo. Această vină, dacă într-adevăr niște lucruri nu sunt în regulă acolo, este tot la politicieni", a afirmat miercuri, Antonescu, la Realitatea TV.

Cele mai citite

Cota jucătorilor români în Transfermarkt – noul târg de cai  

Lăsând deoparte ipocrizia, Campionatul European de fotbal a ajuns în minunata lume nouă un târg de cai. Echipa României, cu cea mai joasă cotă...

FOTO. Accident cu cinci morți și un rănit, în județul Suceava

Un accident rutier soldat cu cinci morţi şi un rănit s-a produs, în această dimineaţă, pe raza localităţii Cumpărătura din judeţul Suceava, au informat...

Raportul de sustenabilitate Apa Nova București pe 2023

Apa Nova a publicat raportul de sustenabilitate pentru anul 2023, care evidențiază soluțiile implementate, realizările și angajamentul ferm al companiei față de dezvoltarea durabilă....
Ultima oră
Pe aceeași temă