7.4 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialCRIMĂ MACABRĂ LA SUCEAVA: Un fost magistrat sucevean, acuzat că şi-a ucis...

CRIMĂ MACABRĂ LA SUCEAVA: Un fost magistrat sucevean, acuzat că şi-a ucis mama

UPDATE: Fostul judecător sucevean Marcel Bidirel, suspectat de uciderea mamei sale, a părăsit magistratura în urma unor acuzaţii de corupţie, în final fiind condamnat pentru luare la mită, iar la ieşirea din închisoare situaţia lui s-a degradat treptat şi a devenit alcoolic, scrie Mediafax.

Potrivit unor surse judiciare, după ce a ieşit din închisoare, bărbatul a fost diagnosticat cu boli psihice asociate alcoolismului, fiind internat de mai multe ori.

Un fost magistrat sucevean este acuzat că şi-a ucis mama. Bărbatul avea probleme cu băutura de câţiva ani şi i-ar fi cerut bani mamei sale.

Acesta a fost văzut fugind, îmbrăcat în pantaloni de pijama şi în maieu, din zona locuinţei mamei lui înspre zona Universităţii, unde a fost prins ulterior de către poliţişti. Bărbatul a atacat şi o vecină care l-a văzut părăsind locuinţa.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Suceava, la ora 15.30 s-a primit un apel la 112 de la un cetăţean care anunţa că într-un apartament din Suceava a fost găsit un cadavru. La faţa locului a fost găsit un cadavru aparţinând unei femei în vârsta de 85 de ani. În urma investigaţiilor s-a stabilit că vinovat de moartea acesteia este fiul femeii, un fost magistrat. Făptaşul se află în acest moment în arest.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă