8.9 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialCorpul de control al prmierului a descoperit nereguli la Administraţia Patrimoniului Protocolului...

Corpul de control al prmierului a descoperit nereguli la Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat. Prejudiciul este de 12 milioane lei

Corpul de control al prim-ministrului, Dacian Cioloș a analizat patru din cele opt contracte de asociere în participaţiune încheiate sau derulate în ultimii patru ani de către Regia Autonomă – Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS), constatând pagube de cel puţin 12 milioane de lei, informează Mediafax.

”Echipa de control a analizat, prin sondaj, patru din cele opt contracte de asociere în participaţiune încheiate/derulate în perioada 01.01.2012 – 31.05.2016, cu scopul declarat de a valorifica mai bine activele RAAPPS, dar despre care s-a constatat că au favorizat doar societăţile aflate în asociere cu RAAPPS, cauzând pagube acesteia din urmă. Au fost constatate probleme la toate cele patru contracte de asociere în participaţiune verificate, suma totală a prejudiciilor care rezultă din încheierea contractelor de asociere în participaţiune de către RAAPPS este de minim 12.137.459 lei, fără a include valoarea lipsei de folosinţă şi profitul nerealizat”, se arată în raportul Corpului de control.

Toate cele opt contracte de asociere în participaţiune derulate în aceeaşi perioadă au fost încheiate fără a exista, la nivelul RAAPPS, criterii obiective şi transparente privind condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească partenerul RAAPS din astfel de contracte şi fără a fi solicitate garanţii că aceştia îşi vor îndeplini obligaţiile asumate.

Astfel, de pildă, din verificările efectuate de Corpul de control al primului-ministru au rezultat ”indicii că reprezentanţii RAAPPS au disimulat ceea ce era, de fapt, închirierea Vilei nr. 28 din comuna Snagov, judeţul Ilfov, în baza căreia regia era obligată să încaseze, în perioada 01.01.2010 – 30.04.2016 o sumă totală de 601.450,88 EUR (64 de luni x 9.397,67 EUR), sub forma unei asocieri în participaţiune cu societatea A.S., în baza căreia regia, prin SRP Triumf, a încasat efectiv, în aceeaşi perioada, o sumă totală de 141.823,45 EUR (exclusiv penalităţi), cauzându-se astfel o pagubă bugetului RAAPPS în cuantum de 459.627,43 EUR, reprezentând diferenţa dintre suma pe care regia era obligată să o încaseze, potrivit dispoziţiilor legale, ca urmare a închirierii şi suma efectiv încasată, în urma derulării contractului de asociere”. Aceeaşi situaţie s-a constatat şi în cazul altei vile din Snagov, precizează sursa citată.

 

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă